Published On: mar, Mar 14th, 2017

Vicepreşedintele CJ, Claudia Gilia: CCR a motivat, niciun ministru nu poate fi tras la răspundere pentru adoptarea unui act normativ

Vicepreşedintele CJ, Claudia Gilia-preşedinte OFSD Dâmboviţa a vorbit în cadrul conferinţei de presă a PSD Dâmboviţa despre motivarea deciziei Curţii Constituţionale a României prin care s-a stabilit existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi DNA, generat de ancheta DNA asupra modului în care a fost adoptată OUG 13/2017. Aprecierea oportunităţii adoptării unei ordonanţe de urgenţă constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat, putând fi cenzurat doar prin controlul parlamentar, se arată în motivarea deciziei prin care Curtea Constituţională a României (CCR) a constatat că prin ancheta DNA privind OUG 13 a fost perturbată activitatea Guvernului: „Doar Curtea Constituţională este abilitată să efectueze controlul asupra ordonanţelor simple sau asupra ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului şi nicio altă autoritate publică, în speţă: DNA, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, neavând competenţa materială în acest domeniu. Curtea Constituţională a stabilit, a statuat tot la rangul de principiu în această decizie că membrii Guvernului beneficiază conform Constituţiei ca şi parlamentarii de imunitate parlamentară, imunitate care vizează actul decizional de legiferare… Curtea a statuat un principiu fundamental, faptul că niciun ministru nu poate fi tras la răspundere pentru opiniile politice sau acţiunile exercitate în vederea elaborării şi redactării unui act normativ cu regim de lege… Exonerarea de raspun-dere pentru activitatea de legiferare este o garantie a exercitarii mandatului fata de eventuale presiuni sau abuzuri ce s-ar comite împotriva persoanei care ocupa functia de parlamentar sau de ministru, imunitatea asigurandu-i acestuia independenta, libertatea si siguranta în exercitarea drepturilor si a obligatiilor ce îi revin potrivit Constitutiei si legilor statului. De asemenea Curtea a statuat un principiu fundamental, cu privire la oportunitatea adoptării ordonanţelor de urgenţă sub aspectul deciziei legiferării, constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat, care poate fi cenzurat doar în condiţiile prevăzute expres de Constituţie, respectiv doar pe calea controlului parlamentar(…). Aşadar, doar Parlamentul poate decide soarta actului normativ al Guvernului, adoptând o lege de aprobare sau de respingere… Curtea constată că nicio altă autoritate publică, aparţinând altei puteri decât cea legislativă, nu poate controla actul normativ al Guvernului din perspectiva oportunităţii actului de legiferare” a declarat Claudia Gilia-preşedinte OFSD Dâmboviţa.
În opinia CCR, prin decizia procurorului de începere a urmăririi penale în acest caz s-a încălcat principiul separaţiei puterilor în stat.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Articole Recente