Viata fără Dumnezeu, o viată nefericită

Preot StefanescuPreot loan ŞTEFĂNESCU
Trăim vremuri în care cuvântul despre suflet, cu greu se mai bucură de atenţia oamenilor. Aceasta se întâmplă din cauza sufletelor noastre uitate sau îngreunate de mâncare, băutură şi grijile vieţii, şi ne vine foarte greu să auzim azi despre post, priveghere, rugăciune, smerenie, milostenie, iubire, iertare, spovedanie, împărtăşanie…
A devenit şi neamul nostru „necredincios şi îndărătnic”, îngrijindu-se de multe lucruri ale mileniului trei, dar uitând de cele nevăzute şi aşa mulţi au uitat de suflet, îngrijindu-se doar de trup!
Cred că e timpul, pentru fiecare, să găsim drumul către sufletul nostru! în pofida indiferenţei generale, trebuie să mergem pe calea luptei cu patimile şi a răbdării în încercările ce vin peste noi în această luptă.
încearcă şi tu! Sper ca rândurile mele să te ajute să-ţi găseşti drumul către sufletul tău şi să treci de la cele văzute la cele nevăzute.
Şi nu uita că viaţa fără Dumnezeu este o viaţă nefericită!
Ca preot, primesc adesea pomelnice prin care oamenii cer lui Dumnezeu, Maicii Domnului sau sfinţilor să-i ferească de necazuri. E drept că în cărţile noastre de slujbă sunt astfel de cereri, dar nu sunt formulate atât de subiectiv. Astfel, la slujba Litiei, cerem aşa ceva, dar acolo e vorba de molime generale, de războaie, de pedepse colective. Când cerem să n-avem necazuri, ne rugăm doar pentru noi şi familia noastră, scoţând astfel la iveală egoismu-lu şi dorinţa unei vieţi fără griji, fără preocupări pentru mântuire.
Dacă suntem sinceri cu noi înşine, nimeni nu vrea să aibă necazuri şi când se întâmplă unora vreo nenorocire sau când era cât pe ce să păţim ceva rău, ne închinăm şi zicem: bine că nea ferit Dumnezeu!
Sunt însă încercări mântuitoare. Chiar Mântuitorul Hristos ne pune în gardă, spunându-ne: „în lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!” (Ioan 16,33). Poticnirea noastră vine îndeosebi din judecata pe care o aplicăm mersului lumii în care trăim. Vedem oameni care nu vor să audă de Dumnezeu şi de credinţa în El şi totuşi sunt feriţi de necazuri în viaţă. Iar aceia care se îngrijesc de sufletul lor, mult sau puţin, au parte de necazuri şi suferinţe. Iată ce spune pentru noi părintele Arsenie Boca, pe acest subiect: Sunt oameni păcătoşi care n-au necazuri. Pe aceştia i-a lepădat Dumnezeu. Căci ştiindu-le firea, precum că nu au leac şi nu pricep nimic din ocârmuirea Sa, îl lasă în păcatele lor. Aceştia sunt cei de care zice David că n-au nici o suferinţă până la moarte şi sunt plini de sănătate, nu sunt supuşi la bătăi ca ceilalţi oameni. Râd de toată lumea şi vorbesc de sus. Iată, necredincioşii huzuresc în lumea aceasta şi îşi adună bogăţii (Ps. 72, 3-19). Nu vă doriţi, aşadar, să fiţi ca cei care nu au necazuri în lumea aceasta! Căci, cunoscându-i Dumnezeu că n-au minte să-L înţeleagă, nu le mai rânduieşte posibilitatea îndreptării prin încercări în lumea aceasta, ci osândă în cealaltă.”
încercările nu-s pedeapsă, ci şcoală, lumină pentru minte şi milă de la Dumnezeu. Că le simţim ca suferinţe? De nu le-am simţi ca atare, n-am învăţa nimic. Aşa cum plăcerea este dascălul păcatelor, la fel durerea este dascălul înţelepciunii; iar din stat cu mâinile în sân, până acum încă n-a ieşit ceva folositor.
Avva Pimen a zis despre Avva Ioan cel Pitic, că, odată, L-a rugat pe Dumnezeu să-i ia încercările şi patimile cu care se lupta şi să-l facă fără griji. S-a dus apoi şi i-a zis unui bătrân: „Bătrâne, m-am liniştit; nu trebuie să mă mai războiesc cu nici o patimă”. Bătrânul însă i-a zis: „Du-te şi roagă-L pe Dumnezeu să-ţi dea războiul înapoi, ca să-ţi revină zdrobirea inimii şi smerenia pe care le aveai. Sufletul înaintează doar luptându-se”. A ascultat sfatul, s-a rugat şi, după ce a primit din nou lupta, n-a mai cerut niciodată să fie scutit de încercări şi necazuri.
Ascultă şi tu sufletul!
îmi vin în minte cuvintele Sfântului Ioan Scărarul: „Nu vom da socoteală fiindcă n-am teologhisit, ci fiindcă nu am plâns”.
Reclamele comerciale, care agasează telespectatorul de mai multe ori pe zi, încearcă să-l convingă pe consumator că o picătură din detergentul lichid dizolvă cantităţi uriaşe de grăsimi şi lasă vasele curate! Mulţi cred aceasta şi se grăbesc să se convingă, cumpărând produsul cu care doresc, în mediul domestic, să repete experienţa văzută pe sticlă. De multe ori, detergentul respectiv face „minuni” doar pentru buzunarele producătorilor.
Sfântul Grigorie de Nazianz aduce în atenţie, nu ca reclamă, ci ca realitate palpabilă, puterea picăturilor lacrimilor de căinţă, când afirmă: „Câteva picături de lacrimi de căinţă sinceră înaintea lui Dumnezeu au reînnoit de multe ori pământul”.
Iată, valoarea lacrimilor pocăinţei nu are preţ. De ce nu preţuim aceste nestemate şi punem preţ pe cele trecătoare şi inutile? Pentru că s-a stricat în noi mecanismul ierarhizării valorice şi vindem ceea ce nu-i al nostru, înstrăinăm un bun care nu ne aparţine: sufletul.
Cum vom reuşi să-l răscumpărăm, dacă nu cu lacrimi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Indienii Navajos au dat în judecată Guvernul Statelor Unite

Dintre triburile de indieni ce locuiau pe actualul teritoriu al Statelor Unite cel care a rămas cel mai important şi mai puternic, în prezent, este tribul indienilor Navajo. Actualmente numără 300.000 de membri, împrăştiaţi pe un vast teritoriu în suprafaţă de 70.000 de km2, incluzând statele Arizona, Noul Mexic şi […]