Published On: mie, Aug 23rd, 2017

„Viaţa e a ta”

De la începutul anului şi până la jumătatea lunii august, comparativ cu perioada similară a anului trecut, numărul accidentelor grave de circulaţie a scăzut cu aproape 6%, numărul persoanelor decedate în urma acestora diminuân-du-se cu 8,3%, iar cel al persoanelor rănite grav cu 5,25%.
Principalele trei cauze generatoare de accidente rutiere sunt: viteza (neadaptată la condiţiile de drum/excesivă), neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor.
Pentru recunoaşterea şi gestionarea eficientă a riscului rutier, cunoaşterea modului de manifestare a autovehiculelor în situaţii limită şi a manevrării lor corecte în aceste împrejurări, respectiv a adoptării unei atitudini defensive în trafic, Poliţia Română, în parteneriat cu Academia Titi Aur, prin Asociaţia LIKE Bucharest şi cu Autoritatea Rutieră Română -A.R.R., a lansat, pentru 2017, campania socială „ViAŢA e a ta”, care se derulează la nivel naţional, timp de 12 luni. Ajunsă acum la cea de-a doua etapă, Campania îşi propune să contribuie la dezvoltarea pregătirii şoferilor şi îmbunătăţirea comportamentului rutier al acestora, cunoaşterea cauzelor generatoare de accidente în România, precum şi la promovarea cursurilor de conducere defensivă, ca metodă de prevenţie, prin specializarea unui număr cât mai mare de instructori auto, care să transmită apoi aceste cunoştinţe cursanţilor lor.
Instructorii auto din România nu vor să fie specializaţi… gratuit!
În momentul lansării campaniei sociale „ViAŢA e a ta”, Academia Titi Aur şi-a propus ca împreună cu sponsorii susţinători să specializeze 1000 de instructori auto din toată ţara. În perioada de înscriere, au fost contactate şcolile de conducători auto din baza de date a ARR, în vederea desemnării instructorilor auto care să participe în acest proiect ambiţios. S-au înregistrat online 473 de instructori auto.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Articole Recente