Veşti bune pentru familiile care doresc să adopte copii

Deputatul PSD Dâmboviţa, Claudia Gilia salută decizia Guvernului de a veni în sprijinul copiilor orfani şi a persoanelor care s-au decis să adopte. Prin proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată au fost debirocratizate unele proceduri, se va asigura celeritatea dobândirii şi menţinerii statutului de copil adoptabil, iar procedura de evaluare a adoptatorilor şi etapa de monitorizare post-adopţie au fost simplificate.
Astfel, a fost eliminată prevederea prin care era nevoie de identificarea rudelor de până la gradul al IV-lea ale copilului propus spre adopţie. Familiile care doresc să adopte vor beneficia de un atestat de persoană sau familie aptă să adopte de 5 ani şi nu doar de 2 cum era în vechea lege. Acest lucru înseamnă că le va fi mai uşor să adopte un al doilea sau al treilea copil, fără a fi necesare alte drumuri pentru întocmire de acte, comisii şi alţi bani cheltuiţi pe proceduri birocratice.
„În plus, Guvernul a introdus noi stimulente financiare pentru familiile care adoptă copii:
– o indemnizaţie lunară de 600 lei pentru fiecare copil adoptat care are între 3 şi 6 ani;
– o indemnizaţie lunară majorată cu 50%, respectiv 900 lei, pentru fiecare copil adoptat care a împlinit 7 ani. Indemnizaţia se acordă până la vârsta de 18 ani, iar dacă copilul îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ de zi, ea se prelungeşte până la împlinirea vârstei de 26 ani; – copilul sau familia care a adoptat unul sau mai mulţi copii beneficiază pentru fiecare copil adoptat de o sumă fixă de 1.500 lei pe an, pentru asigurarea unor servicii medicale de recuperare sau reabilitare;
– decontul unor cheltuieli de transport şi cazare.
Consider că adopţia este un act nobil şi o decizie foarte importantă în viaţa unei familii. Statul are obligaţia de a încuraja acest proces prin simplificarea legislaţiei şi acordarea de stimulente. Chiar dacă stimulentele financiare par mari, în cazul familiilor care adoptă – copiii vor beneficia de căldura părintească şi de o investiţie mai riguroasă în educaţia lor”, a declarat deputat PSD Dâmboviţa, Claudia Gilia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Finanţări nerambursabile prin PNDR 2020 pentru infrastructura secundară de irigaţii

In vederea pregătirii unei noi sesiuni de depunere a cererilor de finanţare, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale reaminteşte tuturor celor interesaţi că infrastructura secundară de irigaţii este sprijinită prin intermediul submăsurii (sM) 4.3 „Investitii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală […]