Published On: vin, ian. 25th, 2013

Vasile Blaga: „Propunerea USL de comasare a alegerilor prezidenţiale şi europarlamentare nu este posibilă”

nichiduta.ro

Blaga,Udrea si Anastase la TargovisteZilele acestea premierul Victor Ponta a anunţat că a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre posibilitatea ca alegerile prezidenţiale să fie organizate în luna mai sau iunie 2014, simultan cu alegerile europarlamentare. Social-democratul a explicat că organizarea alegerilor prezidenţiale în acelaşi timp cu cele europarlamentare ar asigura o campanie electorală de doar 1-2 luni şi ar evita situaţia în care România s-ar afla în perioadă electorală pe parcursul unui an întreg. Preşedintele PDL Vasile Blaga, prezent, miercuri, la Târgovişte, a comentat pe seama propunerii USL de comasare a alegerilor prezidenţiale şi europarla-mentare. Vasile Blaga a afirmat cu tărie că varianta USL, de comasare a alegerilor prezidenţiale cu cele europarla-mentare în 2014, nu este posibilă, dând ca exemplu încercarea eşuată a PDL de comasare a alegerilor locale cu cele parlamentare: „Nu este posiblă o asemenea variantă şi avem experienţa noastră din acest punct de vedere. Noi am propus comasarea alegerilor locale cu parlamentarele propunând prelungirea mandatului aleşilor locali cu şase luni, dacă mai reţineţi. Curtea Constituţională a spus foarte clar: nu se poate! Iată că, foarte repede, USL nu umai este atât de sigur că va câştiga alegerile prezidenţiale de anul viitor, altfel nu ar fi trecut la astfel de propunere. Nu întâmplător aruncă această bombă pe piaţă, să zic aşa, astăzi, când depun bugetul în Parlament. Nu îşi vor onora niciuna din promisiunile din campania electorală, lucrul este foarte clar. Dimpotrivă, pentru a susţine cheltuielile la buget vin cu noi taxe, inclusiv pe agricultură. Astăzi anunţă autorităţile de reglementare că vor scumpi din vară energia, curentul şi gazele. Sigur că astea duc la scăderea popularităţii. Restul este o glumă. Unde s-a mai auzit, în acelaşi timp, să ai un preşedinte 7 luni de zile ales, şi unul în funcţie, pentru că aici constituţia este foarte clară: actualul preşedinte are manda-tul de cinci ani care se încheie exact la cinci ani de când şi-a depus mandatul”, a declarat Vasile Blaga. Şi deputatul PDL, Elena Udrea, nu a avut reţineri să comenteze propunera USL de comasare a alegerilor prezidenţiale şi europarlame: „Mie mi se pare că oamenii ăştia au câştigat alegerile de o lună şi tot ce vor să facă este să îşi consolideze puterea şi să se asigure că rămân la putere şi când nu o să îi mai susţină lumea, pentru că în scurt timp oamenii îşi vor da seama că toate promisiunile de campanie au fost minciuni şi nu o să-i mai susţină. Ce fac ei? În loc să găsească soluţii pentru a guverna în aşa fel încât să le fie românilor mai bine, că doar aşa ne-au promis, vor să modifice constituţia, să regleze puterea între premier şi preşedinte, că de pe acum nu se înţeleg. Oare ce va fi dacă s-ar întâmpla să fie Ponta premier şi Antonescu preşedinte? Vor regionalizare, să consolideze baronii în teritoriu. Din baroni locali să fie baroni regionali, vor lege electorală ca în 2008 şi dacă n-au voturi să fie mulţi în Parlament. Nu cred că este o soluţie să comasezi alegerile pentru preşedinţie cu europarla-mentarele”, a afirmat Elena Udrea. La Târgovişte, alături de Vasile Blaga şi Elena Udrea, au mai venit Roberta Anastase, Raluca Ţurcan şi Gheorghe Fluture.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro