Valul IV al pandemiei accelerează introducerea administrării celei de a treia doze de vaccin

România se îndreaptă spre introducerea administrării unei a treia doze de vaccin împotriva COVID-19, motivele principale derivând din răspândirea noilor tulpini de coronavirus.
În mod inexplicabil, imediat ce premierul Cîțu a făcut aceste declarații, a anunțat noi măsuri de relaxare după 1 august, în principal în ce privește evenimentele culturale, dar și pe cele private, care au loc în spații închise. În fapt și stocurile mari de vaccin anti-COVID se justifică și prin necesitatea celei de a treia doze.
Compania Pfizer caută să obțină în următoarea lună aprobarea organismului american de reglementare a medicamentelor, FDA, pentru a treia doză a vacinului său anti-Covid.

România a folosit, până acum, puțin peste jumătate din cele peste 17,5 milioane de doze de vaccin anti-COVID primite de la Uniunea Europeană și a donat peste 550.000 de doze, mare parte către Republica Moldova, în timp ce alte 1,17 milioane de doze au fost vândute către Danemarca. Aproape 2 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 au termen de expirare până la finalul lui septembrie.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Prea devreme, mult prea devreme...

Vine un moment în viață când, fără să vrei, constați că plecarea definitivă dintre noi a unui OM lasă un gol imens pe care nu poate nimeni să-l umple pentru simplu fapt că ceilalți nu reușesc să ajungă la același nivel valoric cu acesta.Ghiorghi Zotic a fost un excelent om […]