Published On: vin, iul. 12th, 2013

Valoarea facturii la electricitate va scădea cu 4% in august

baniValorea facturii la electricitate se va diminua în medie cu 4% în august, ca efect al amânării acordării de către stat a unor certificate pentru producătorii de energie regenerabilă, potrivit vicepreşedintelui ANRE, Emil Calotă, care crede că „bula energiei verzi se va calma” la începutul lui 2014. El a afirmat, într-o conferinţă pe teme energetice, că efectul în facturi al aplicării noii legislaţii în privinţa energiei regenerabile va fi de 34%. Având în vedere că din valoarea unei facturi la electricitate costul cu certificatele verzi reprezintă 12%, rezultă că facturile ar urma să scadă cu 4%. OUG 57, aprobată de Guvern în luna iunie, prevede că producătorii de energie regenerabilă vor primi până în 2017 doar o parte a certificatelor verzi, restul urmând să le fie transmise eşalonat din 2018. Companiile din domeniu au anunţat că noile reglementări vor duce la retragerea unor investiţii de peste 3 miliarde de euro în unităţi de producţie în România.
Certificatele verzi reprezintă ajutorul acordat de stat producţiei de energie din surse regenerabile şi sunt plătite prin facturi de toţi consumatorii de energie din România. (S.Ş.)

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>