Published On: lun, feb. 5th, 2018

Vaccinarea antigripală, necesară pentru persoanele cu risc crescut de a dezvolta complicaţii legate de gripă

nichiduta.ro

Având în vedere debutul la nivel naţional a circulaţiei virusului gripal, specialiştii recomandă continuarea vaccinării antigripale la nivelul cabinetelor medicilor de familie, în special pentru persoanele din categoriile la risc recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (copii şi adulţi cu boli cronice – respiratorii, metabolice, renale, cardiovasculare, HIV/SIDA, gravide, persoane cu vârsta de peste 65 ani, copii şi bătrâni instituţionalizaţi).
Conform raportului INSP, la nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripa clinic IACRS şi pneumonii) a fost de 87492, cu 14,4% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (102171) şi cu 10,1% mai mare faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă
(79459).
De la începutul sezonului 2017-2018 au fost înregistrate 8 decese confirmate cu virus gripal, faţă de 17 în sezonul precedent.
În săptămâna 22.01.2018 -28.01.2018 s-au înregistrat la nivel naţional 283 cazuri de gripă/ILI, comparativ cu 246 cazuri înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă. Totodată, vaccinarea antigripală este ferm recomandată şi populaţiei generale, active, care nu se încadrează în nici una din categoriile de risc de a dezvolta complicaţii ale gripei.
Reamintim că, pentru sezonul 2017-2018, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 1 milion de doze de vaccin gripal, dublu faţă de sezonul 2016-2017, astfel încât să asigure vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane aflate în grupele de risc.
Avertizăm populaţia că antibioticele nu se utilizează în cazul gripei şi recomandăm evitarea automedicaţiei. În cazul apariţiei simp-tomelor de boală, Ministerul Sănătăţii recomandă prezentarea la medicul de familie, în vederea diagnosticării şi instituirii tratamentului corect. De asemenea, pentru prevenirea îmbolnăvirii persoanelor din jurul dumneavoastră, în cazul în care aţi fost diagnosticat cu gripă se recomandă repaus şi limitarea contactului cu alte persoane.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro