Published On: mie, iul. 24th, 2013

Vacanţa la bibliotecă

nichiduta.ro

copiiIn perioada 1-26 iulie 2013, la Biblioteca Judeţeană „I.H Rădulescu” din Târgovişte, se desfăşoară un program extrem de îndrăgit de către copii – Vacanţa la Bibliotecă.
Acesta este destinat celor mici, care în această vacanţă de vară nu au plecat în tabere, la mare, la munte sau la bunici. Alternativa vine atât în sprijinul lor, dar şi în sprijinul părinţilor acestora.
Primele două săptămâni, adică perioada cuprinsă între 1-12 iulie, s-au desfăşurat şi au fost coordonate de către bibliotecarele de la secţia pentru copii. Cu acest prilej, cei mici au performat în cadrul unor ateliere precum, Să creăm un basm modern, Chipuri trăsnite -atelier creativ, Pictura între teorie şi practică, Atelier de origami, Matematică distractivă, Jocuri de memorie şi perspicacitate.
Pentru cea de-a treia săptămână a Vacanţei la bibliotecă, cei mici au intrat sub îndrumarea bibliotecarilor de la sediul central, iar activităţile desfăşurate împreună cu aceştia au fost pe cât de interesante, pe atât de (re)creative. Au fost învăţaţi cum să înceapă o viaţă sănătoasă, şi pentru acest lucru, cadrul ideal de desfăşurare a activităţilor a fost în Parcul Mitropoliei.
Şi lecţia de istorie locală s-a desfăşurat într-un spaţiu adecvat – Complexul Naţional Muzeal Curtea Domnească. Pentru Studioul de teatru, copii au beneficiat de îndrumarea atentă a actorului Ştefan Ştefănescu, de la Teatrul Municipal Târgovişte iar pentru lecţiile de dans din cadrul atelierului Dansăm şi ne distrăm, copii au dovedit că se pricep şi la dans, şi la distracţie.
Nu au lipsit cursurile de bune maniere pentru ei, unde au învăţat cum trebuie să salute, ori ce poziţie corectă trebuie să adopte atunci când merg pe stradă ori sunt într-o încăpere. In ultima săptămână de program, ce se va încheia vineri, 26 iulie, copii vor învăţa câte ceva despre acordarea primului ajutor şi bineînţeles vor fi îndrumaţi să organizeze o petrecere. Ultima zi va fi alocată unui carnaval de proporţii, pregătit în amănunt de toţi participanţii la acest program.

eJobs

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro