Published On: lun, mai 27th, 2013

Urşii nu mai sunt o problemă Bătăi de cap dau şacalii şi mistreţii din Deltă

nichiduta.ro

rovanaMinistrul Mediului, Rovana Plumb, a fost prezentă sâmbătă la Târgovişte, unde a susţinut o conferinţă de presă. În cadrul acestei întâlniri cu presa, ministrul Mediului a abordat atât probleme legate de judeţul Dâmboviţa, cât şi probleme politice. Rovana Plumb a afirmat că nu mai există probleme cu urşii şi că acum ministerul este preocupat de „situaţia creată în Delta Dunării” din cauza şacalilor şi a mistreţilor: „Nu mai avem probleme cu urşii, acum avem alte preocupări la nivelul Departamentului de Biodiversitate, cu şacalii şi mistreţii din zona Deltei Dunării, pentru care există un grup de lucru care va corecta şi va clarifica, într-un mod cât se poate de tranşant, ce înseamnă prezenţa lor acolo şi ce daune pot provoca dacă nu sunt luate măsuri, şi mă refer la ordinul de vânătoare, care trebuie reevaluat, aşa cum am discutat şi cu organizaţiile neguvernamentale”, a declarat Rovana Plumb. Urs relocat MoroeniÎn ceea ce priveşte problema urşilor, ea a spus că în zona montană a judeţului Dâmboviţa au mai fost relocaţi urşi: „Legat de problema urşilor, în zona montană a judeţului Dâmboviţa au mai fost relocaţi urşi, iar conducerea Parcului Natural Bucegi susţine că efectivul de urşi este mult prea mare. Este foarte adevărat, din toate datele pe care le avem la minister, la departamentul Direcţia generală protecţia naturii, care include componenta de biodi-versitate, desigur că avem un studiu făcut în ceea ce priveşte acest număr de urşi care sunt protejaţi la nivel european. Eu nu sunt de acord cu împuşcarea lor, nici măcar cu vânătoarea, nu sunt şi nu voi fi niciodată un fan al vânătorii, nici cu pescuitul nu sunt de acord. Desigur că sunt mulţi factori care trebuie luaţi în considerare şi cred că specialiştii trebuie să îşi spună cuvântul”, a mai spus ministrul Mediului.

USL nu se va împiedica de Sorin Roşca Stănescu
Rovana Plumb, ministrul Mediului, a declarat că gestul lui Sorin Roşca Stănescu de a-l critica public pe Victor Ponta a fost total incorect şi că alianţa USL nu se va împiedica de SRS. Întrebată dacă SRS ar trebui exclus din PNL pentru a face bine alianţei, Rovana Plumb a spus că decizia ar trebui luată doar în interiorul PNL: „Este decizia pe care o va lua PNL Dâmboviţa. Sorin Roşca Stănescu este senator de Dâmboviţa. Nu o să mă vedeţi niciodată că voi spune ceva de colegii cu care am fost în campania electorală. Nu este cazul ca USLrosca stanescu să se împiedice de Sorin Roşca Stănescu. Din punctul meu de vedere, SRS a fost total incorect făcând acele declaraţii faţă de premier şi, indiferent ce simţi, ce gândeşti, nu ai dreptul în care nu ai viziune, să spui ceea ce SRS a spus despre premierul Victor Ponta. Aşa cum a declarat şi Victor Ponta, copreşedintele USL, în momentul în care progresezi, în alianţă este nevoie de câteva repere după care te ghidezi, pentru că intri într-un joc supus unor anumite reguli. Era nevoie de o revizuire, astfel încât să stabilim criteriile clare necesare pentru a continua această alianţă, care cu siguranţă va fi o uniune stabilă”, a declarat ministrul Mediului.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro