Urban Titu N-are stabilitate financiară

A.l.

urbanVenit astă-vară la Urban Titu, Rică Neaga a făcut treabă bună în turul de campionat. A adus cu el mulţi jucători: Iordan, Pâslaru, Ştefănescu, Avram, Cârstea, Rădescu, O. Stan, Nedelcu, Militaru, Tuţă, Mărgăritescu.. S-au văzut multe îmbunătăţiri în jocul echipei. Băieţii lui Rică Neaga nu sau menajat să facă risipă de energie sau de îndârjire. Dar clubul pentru ale cărui culori joacă n-au avut stabilitate financiară.
Pe final de sezon, jucătorii Urbanului s-au săturat de justificări şi scuze în ceea ce priveşte salariile. Personal, mă străduiesc să-i înţeleg pe conducătorii Urbanului, dar nu-i aprob. Se consideră că dacă după etapa a 9-a, când Urban era pe locul 1 erau ceva bani, echipa din Titu avea un cuvânt greu de spus. De atunci şi până la sfârşitul turului, Urban a învins o singură dată, 2-1 (acasă), cu C.S. Ştefăneşti şi a pierdut trei partide: 0-4 (deplasare) cu Sporting Roşiori, 0-1 (deplasare) cu Inter Clinceni, 0-1 (acasă) cu Dinicu Golescu Câmpulung.
Mai mult, se zvoneşte că antrenorul Rică Neaga va părăsi Urbanul în iarna aceasta. în cazul acesta şi jucătorii aduşi astă-vară de el îl vor însoţi. Sau cea mai mare parte dintre ei. în asemenea condiţii vor mai rămâne: M. Mihai – Butoi (e accidentat), Mirescu, Corbu, Lică, Ivaşcu, A. Stan, Petculescu, Corbu, Neguţ, Dicu şi Urban nu ar mai fi un grup omogen, plin de curaj. S-a renunţat în vară prea uşor la Gheţu, T. Calofir, C. Calofir, Ciocotoiu.
Va fi o iarnă agitată la Urban. Preşedintele de onoare, Vlăduţ Oprea, încearcă să-l convingă pe prietenul său Rică Neaga să rămână la Titu.
După disputarea meciurilor din tur, Urban e pe locul 5, cu 21 p şi 0 la adevăr.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Chindia Tărgovişte A pierdut 13 puncte în 13 etape

Nu trebuie să fii mare specialist ca să observi că Chindia nu mai e ce a fost, plecările din toamnă diminuând forţa echipei. Atunci au părăsit gruparea din Vechea Cetate de Scaun: Alin Popescu, Marin Călin, Mihai Dobrescu, Georgian Honciu, Robert Văduva, Nelu Bucă, Gabriel Voicu, Lucian Pârvu, George Ghiţă, […]