Published On: mie, mai 15th, 2013

Urban Titu Este în corzi şi va fi greu să iasă de acolo

nichiduta.ro

sportDupă eşecul din crângul buzoian, 0-3, cu Gloria Buzău, Urban Titu a
pierdut şi acasă (stadionul Orăşenesc), 0-1 (Ghenovici 67), cu Metalogobus Bucureşti . Durerea mare este că bucureştenii au jucat, din minutul 67, cu un jucător mai puţin, după eliminarea lui Vlad. In această perioadă elevii lui Leo Strizu au şi marcat golul victoriei, prin mijlocaşul ofensiv Ghenovici (67). Acest eşec lamentabil a afundat şi mai mult Urbanul pe locul 9 şi doar o minune mai poate scăpa echipa din Titu de la retrogradare. Numai că minunile s-au rărit în ultimul timp. Este în corzi şi va fi greu să iasă de acolo, ca să împrumut un termen din box.
Fenomenul este uşor de descifrat. în vară au plecat: Mihăiescu, Achiţei, S. Dumitru, I. Dumitru, pentru ca în iarnă să părăsească gruparea antrenată de Nicu Croitoru: M. Ionică (Voluntari), Neagu (F.C. Aninoasa), Coman (F.C. Municipal Târgovişte), Ivaşcu (Juventus Bucureşti), Neacşu (PAS Pucioasa). Nu trebuie să fii savant ca să observi că Urban Titu nu mai e ce a fost, plecările din vară şi iarnă diminuând mult forţa echipei.
Noii veniţi, Lambă (Unirea Câmpina), Alexandru Roman ( Fortuna Brazi), Penescu şi I. Constantin (F.C.M. Târgovişte), Tudose, Mitrea ( Utchim Găeşti), Andrei (CSO Plopeni), Lică (Victoria Brăneşti), nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor. Mulţumitor au evoluat tot jucătorii din vechea gardă: Dumitrescu, Butoi, Dan şi Săndulescu (golgheterul echipei).
Acum Urban Titu se află pe locul 9, cu 22 p (-11 la „adevăr”), cu opt mai puţin ca Juventus Bucureşti (30 p). Echipa din Colentina (preşedinte Marian Rusen) are intrări la arbitri, uşi deschise la federaţie, conducători cu multe şmecherii la activ şi va fi greu să coboare pe poziţia cu numărul 9.
In runda următoare (a 24-a), Urban Titu va juca, în deplasare, cu Rapid Feteşti (locul 7, cu 32 p).

eJobs

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro