Uraganul Udrea

Date:

udeaConstatăm un exces de simpatie, am putea spune cu nunaţe puternic critice, a mss-mediei germane. Astfel, ediţia în limba română a postului de televiziune Deutsche Welle îl critică pe prim-ministrul României pentru faptul că a folosit un limbaj oarecum obscen, din punctul de vedere al nemţilor, făcând trimiteri nepotrivite la atacul terorist ce a avut loc la Paris, împotriva redacţiei săptămânalului Charlie Hebdo. Din punctul de vedere al germanilor, premierul României se ocupă de nimicuri, precizându-se că în realitate nu este chiar o îndepletnicire aparent inofensivă, putâna avea consecinţe grave asupra politicii externe româneşti. Germanii au constatat şi o anumită înclinaţie către o frivolitate politică ieşită din comun pe care o consideră inadecvată cu funcţia de primministru al României. Germanii de la Deutsche Welle atrag atenţia că, din punct de vedere diplomatic, comportamenul primului ministru poate să adauge noi pete pe imaginea internaţională a României. Desigur, a fost punctul de vedere al postului de televiziune Deutsche Welle. Cu toate acestea, observaţiile taberei germane a avut efect deoarece prim-min-istrul României a revenit asupra declaraţiilor sale încerând să se distanţele de antreioara atitudine insolentă. Cu toate acestea, Deutsche Welle a remarcat că prim-ministrul român nu s-a putut abţine şi a mai derapat de câteva ori, lunând în deriziune victimele publicaţiei franceze. Ceea ce au remarcat cei de la Deutsche Welle este faptul că a doua oară, după ce a revenit public asupra atitudinii avute mai înainte, prim-ministrul României şi-a exprimat în final speranţa că islamiştii nu-l vor trage la răspundere, abordându-l aşa cum au fost abordaţi ziariştii francezi.
în ceea ce o priveşte pe Elena Udrea, acesta şi-a angajat bodyguard după dezvpluirile făcute referitor la faptul că l-a acuzat pe şeful SRI că ar fi fost implicat în campania împotriva sa şi, uimitor, că i-ar fi cerut fostului său soţ, Dorin Cocoş să-i dea 500 de mii de euro lui Sebastian Ghiţă pentru a-i ţine postul de televiziune pe linia de plutire. Este greu de stabilit care este adevărul în acest nou scandal politic în care Elena Udrea este implicată din plin. Oricum afirmaţia făcută de Elena Udrea nu a rămas fără urmări, conducerea SRi fiind chemată să dea explicaţii în parlament. Senatorul liberal Teodor Atanasiu, membru în comisia de control a SRI, a anunţat public că atât şeful interimar al insituţiei cât şi adjuncţii săi vor fi audiaţi cel mai probabil chiar săptămâna viitoare pentru a se clarifica definitiv cât adevăr este în acuzaţia adresată de Elena Udrea instituţiei şi mai ales conducerii SRI.
Din punctul de vedere al analistului politic Cozmin Guşă se pare că declaraţia Elenei Udrea este u derapaj politic care, în cel mai fericit caz, poae fi considerată o glumă. Deşi o consideră un om politic remarcabil, Cozmin Guşă este de părere că de data aceasta prin vocea sa nu vorbeşte altcineva decât fostul preşedinte, Traian Băsescu, care are interese să discrediteze conducerea SRI. Cozmin Guşă a atras atenţia asupra posibilităţii ca Traian Băsescu să se folosească de Elena Udrea care actualemnte, chiar dacă nu sunt favorabili fostului preşedinte, au reprezentat şi reprezină un reper social important în lupta împotriva corupţiei. Pe de altă parte, Cozmin Guşă atrage atenţia asupra faptului că tocmai aceşti oameni din cadrul SRI pe care acum, posibil Traian Băsescu încearcă să-i atace, sunt tocmai cei care au reuşit să creeze o imagine externă favorabilă României în ceea ce privete eradicarea corupţiei şi a evaziunii fiscale. Cozmin Guşă este de părere că dacă se va da curs atacurilor declanşate de Traian Băsescu prin intermediul Elenei Udrea, este posibil să se ajngă în situaţia nedorită ca unele instituţii ale statului să aresteze alte instituţii ale statului, ceea ce va crea o nouă stare de destabilizare internă ce poate să lovească dur în credibilitatea României, obţinută destul de greu. Guşă atrage atenţia că în realitate SRI nu a ţinut nici cu fostul preşedinte al României, nu ţine nici cu cel actual preocuparea de bază a insituţiei SRI fiind să păstreze un echilibru al normalităţii atât în viaţa economică, cât şi în cea solcial politică a statului. în final, Cozmin Guşă şi-a exprimat o uşoară stare de teamă că în prezent o parte a mediului politic românesc lucrează după dicatre, dictare venită din exterior, ceea ce risă să pună grav sub semnul întrebării credibilitatea României.
Desigur, fiecare este preocupat de ceea ce-l doare, în ciuda scandalului declanşat de Elena Udrea care a început să agite oarecum inutil viaţa politică internă. Astfel, prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că interesul PNL este să-l lase pe Victor Ponta să-şi frângă gâtul şi să dupe PSD-ul sub 25% deoarece, din câte ar vedea el, rezerva de răbdare a românilor faţă de cei care au condus România în ultimii 20 de ani este pe sfârşite. Spre final, Ludovic Orban a spus că PNL-ul este ultima speranţă a românilor. în final, afiramţai lui Ludovic Orban este oarecum exagerată deoarece de ani de zile ultima speranţă a românilor nu mai este reprezentată de nici-un partid politic, indiferent că este vorba de PSD, de PNL sau de nău apărutul PPDD. în realitate ultima speranţă a românilor, şi de acest aspect partidele politice ar trebui să fie conştiente, este plecarea la muncă în străinătate deoarece nimeni nu mai crede că partidele politice româneşti mai sunt în stare să facă ceva logic şi de bun simţ care să ducă la creşterea nivelului de viaţă. De fapt, anul trecut, românii n-au mai votat un partid politic, ci au votat doar o persoană care n-au văzut în ea reprezentanta unui partid politic, ci simbolul speranţei românilor de a termina odată pentru totdeauna cu gradul foarte ridicat de corpuţie internă ce macină mai rău decât cancerul, viaţa economică românească. Oricum, Elena Udrea confirmă tendinţa de a deveni un uragan al politicii româneşti ce intenţionează, dacă se va scufunda, să-i tragă pe mulţi după ea în adâncurile pestilenţiale ale plăcutului infern parlamentar populat cu mulţi corupţi ai neamului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

De ce ar trebui să alegi un boiler cu pompă de căldură pentru apa caldă?

Boilerele cu pompă de căldură sunt o opțiune tot...

Pe 26 aprilie 2024, la Muzeul de Istorie din Târgoviște, ora 17:00, va avea loc evenimentul „Vinerea Floriilor”

În calendarul creştin ortodox, Sărbătoarea Sfintelor Paşti ocupă cel...

MORENARUL ANDREI IVAN SE LAUDĂ CU SOȚIA SA

Andrei Ivan a postat pe reţelele sociale imagini de...

SORANA CÎRSTEA RĂMÂNE PE LOCUL 29 WTA

Simona Halep a coborât în clasamentul WTA. Fostul lider...