„Uniunea Social Democrată ־ valorizarea stângii europene moderne”

LEONARDO BADEAÎn urmă cu o săptămână, Partidul Social Democrat, Uniunea Naţională pentru Progresul României şi Partidul Conservator au asumat oficial formarea unei alianţe, Uniunea Social Democrată (USD), în dreptul căreia se vor prezenta candidaţii noştri pentru Parlamentul European. A fost, o spun acum cu tărie, un moment ferm de angajament din partea liderilor politici! Iar prima declaraţie care marchează ţinuta acestei alianţe este cea a preşedintelui Victor Ponta, care se referea la faptul ca, deşi avem 2 litere din cele 3 ale USL, adaug eu – 3 din cele 4 partide, Uniunea Social Democrata îşi propune să preia 100% din mesajul şi obiectivele cu care ne-am prezentat înaintea oamenilor începând cu 2011. Este un angajament care obligă! Uniunea Social Democrată a devenit, astfel, o platformă electorală care-şi propune sa aducă un plus de reprezentare la nivelul Parlamentului European. Şi va face asta printr-o echipă experimentată, puternică şi mai ales unită, care va merge în forurile de la Bruxelles şi Strasbourg. Avem nevoie, stimaţi colegi, mai mult ca oricând, de voci care să reprezinte cu demnitate interesele României! Avem nevoie de voci care să poarte, fără făţărnicie, mesajele unui patriotism de calitate în băncile Europei! Avem nevoie de voci care sa fie auzite, care SĂ SE FACĂ AUZITE! Şi cred sincer că oamenii care alcătuiesc echipa USD vor fi acele voci. În acelaşi timp, e de datoria reprezentanţilor noştri să promoveze fără odihnă, cu insistenţă pană la trudă, realitatea a ceea ce înseamnă valorile socialismului european. Parcă de prea multe ori tarele unor prejudecaţi stupide vociferate de ignoranţi şi mediocri au aşternut o dungă nemeritată de îndoiala pe ştanga modernă europeană, cu ecouri (şi) în realităţile din ţară. E cazul să tranşăm cu demnitate lucrurile şi să nu mai acceptăm niciun derapaj. Românii trebuie reprezentaţi cu demnitate în Parlamentul European, interesele de la Bruxelles şi Strasbourg sunt şi interesele de la Bucureşti sau Târgovişte. Este motivul pentru care susţin cu încredere construcţia numită USD! Şi o susţin dincolo de înfierbântarea unora care alunecă spre vagi interpretări, mai mult sau mai puţin dorite, mai mult sau mai puţin ridicole. USD nu înseamnă o frăctură în USL, ci doar o bornă firească de parcurs. Pe care-l vrem, în continuare, împreuna. Fiindcă, aşa cum spunea Henry Ford, „să formezi o echipă este doar începutul, să rămâi împreună este progresul, să lucrezi împreună este succesul.” -declaraţie politică, senator PSD de Dâmboviţa, Leonardo Badea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Tătărani - Proiecte pentru modernizarea infrastructurii de drumuri

Pentru modernizarea reţelei de drumuri locale, Constantin Pătru, primarul comunei Tătărani, a iniţiat mai multe proiecte, finanţate din surse diferite. „Avem o asociere cu Consiliul judeţean, pentru asfaltarea unor drumuri în lungime de 3,3 kilometri. Un alt proiect se referă la asfaltarea drumului comunal dintre Dragodăneşti şi Gheboieni. Sunt 2,5 […]