Undă verde pentru serviciile de proiectare ale Stadionului Municipal

Veste bună pentru dâm-boviţeni! Direcţia Investiţii -Departamentul Sport Învăţământ şi Cultură, din cadrul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) a transmis, astăzi, Consiliului Judeţean Dâmboviţa ordinul de începere a prestării de servicii de proiectare pentru obiectivul de investiţii „Construire Stadion Municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa”. Ordinul va intra în vigoare, în data de 27 ianuarie 2020.
Vă reamintim că valoarea totală estimată a investiţiei „Stadion Municipiul Târgovişte” este de 133.693.847 lei (29,3 milioane Euro). Amplasamentul are o capacitate maximă de 15.000 locuri şi este dotat cu stadion pentru fotbal, pistă de atletism, existând şi posibilitatea organizării de jocuri de rugby. Stadionul va fi dotat cu anexe sportive, facilităţi pentru antrenament, căi de acces, parcări pentru public şi pentru personalul de serviciu, parcări specializate pentru vehiculele serviciilor de urgenţă, spaţii pentru alimentaţie şi consum, dar şi spaţii verzi amenajate, în conformitate cu cerinţele Federaţiei Române de Fotbal şi ale Federaţiei Române de Rugby, având omologare categoria 4 UEFA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Pesta porcină, confirmată la Gura Şuţii, Fieni şi în Fondul de vânătoare 27 Neagra

Centrul Local de Combatere a Bolilor din judeţul Dâmboviţa s-a întrunit marţi, 21.01.2020, ora 14.00, ca urmare a confirmării virusului de pestă porcină africană în două gospodării din judeţ precum şi pe raza unui fond de vânătoare, după cum urmează: 1 gospodărie în localitatea Sperieţeni -comuna Gura Şuţii; 1 gospodărie […]