UNDA VERDE PENTRU BARAJ

Mihai ROŞOIU

In şedinţa Comitetului Executiv din data de 17 decembrie 2019 a fost aprobat Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea jocurilor de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a, sezonul com-
petiţional 2020/2021.
Tragerea la sorţi a duelurilor pentru barajul de promovare în viitoare ediţie a Ligii 3 va avea loc în luna februarie 2020. Cele 41 de judeţe plus Municipiul Bucureşti au fost împărţite în 7 regiuni, astfel:
– Regiunea 1, Nord-Est: Bacău, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Suceava, Vaslui
– Regiunea 2, Nord-Vest: Bihor, Bistriţa Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj
– Regiunea 3, Centru: Alba, Braşov, Mureş, Covasna, Harghita, Sibiu
– Regiunea 4, Vest: Arad, Caraş Severin, Hunedoara, Timiş, Gorj, Mehedinţi
– Regiunea 5, Sud-Vest: Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa
– Regiunea 6, Sud: Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Bucureşti, Ilfov, Prahova
– Regiunea 7, Sud-Est: Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa, Buzău, Vrancea
Conform Hotărârii Comitetului Executiv din 23 aprilie 2015, jocurile se desfăşoară în sistem eliminatoriu, tur -retur, pe terenul fiecărei echipe. Pentru promovarea în Liga 3, datele de disputare sunt: 13 iunie 2020, ora 18:00, turul, şi 20 iunie 2020, ora 17:30, returul.
Au dreptul să participe la jocurile de baraj numai echipele aparţinând structurilor sportive cu personalitate juridică. Până la data de 15 ianuarie 2020, fiecare asociaţie judeţeană are obligaţia de a trimite, la Departamentul Competiţii al FRF, un tabel cu cluburile/asociaţiile sportive participante la campionatul Ligii
4, ediţia 2019-2020.
Asociaţiile judeţene de fotbal, respectiv, AMFB, sunt obligate să comunice către Departamentul Competiţii al FRF, înscris, până la data de 8 iunie 2020, echipele calificate pentru a participa la jocurile de baraj şi să transmită copia Certificatului de Identitate Sportivă al acestora eliberat de Ministerul Tineretului şi Sportului.
Dreptul de participare la jocul de baraj îl deţine structura sportivă clasată la finalul Campionatului Ligii a IV-a pe locul I în fiecare judeţ sau în Municipiul Bucureşti. În situaţia în care structura sportivă respectivă nu îndeplineşte condiţiile de participare la jocurile de baraj (nu deţine personalitate juridică şi/sau Certificat de Identitate Sportivă eliberat de MTS), jocurile de baraj nu se vor disputa, urmând ca echipa adversă, dacă îndeplineşte condiţiile de participare, să fie declarată câştigătoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

STOENESCU ŞI IRIMIA, PE LISTA LĂRGITĂ A ROMÂNIEI PENTRU JOCURILE OLIMPICE

Începând cu Jocurile Olimpice din Tokyo, baschetul 3X3 va deveni probă olimpică, iar naţionala feminină a României a obţinut deja calificarea. Acest lucru s-a datorat clasării pe locul patru în clasamentul mondial al federaţiilor naţionale, primele trei echipe fiind Rusia, China şi Mongolia, informează site-ul baschet.ro Între timp, Federaţia Română […]