Una caldă, alta rece! O victorie şi un eşec pentru naţionala de baschet sub 16 ani! Reprezentativa condusă de târgovişteanul Cătălin Tănase a fost la un pas de a obţine maximum de puncte din cele două partide

Mihai ROŞOIU

bascgetReprezentativa feminina de cadete a României a câştigat primul meci din cadrul Grupei D a FIBA U16 Women European Championship, Division B, presented by Banca Transilvania, baschetbalistele tricolore pregatite de antrenorii Catalin Tanase şi Larisa Toma reuşind sa depaşeasca destul de clar selecţionata similara a Belgiei, cu scorul de 56-43 (14-9, 9-11, 2210, 11-13).
Ziua inaugurala a FIBA U16 Women European Championship, Division B, presented by Banca Transilvania, a adus şi primele veşti bune despre naţionala noastră tricolora, reprezentativa feminina de cadete a României reuşind sa învingă incomoda naţională similara a Belgiei, cu scorul de 56-43. Desfaşurata imediat dupa ceremonia de deschidere a evenimentului european, festivitate la care au fost prezenţi reprezentanţii celor 23 de echipe naţionale, precum şi Florin Birta, viceprimarul municipiului Oradea, Horia Păun, preşedintele FRB, şi Winfried Gintschel, FIBA crew chief commissioner, partida a atras o asistenţa destul de numeroasa la Arena Antonio Alexe din Oradea, în tribune fiind prezenţi 400-500 de fani.
Dornice să păşească cu dreptul pe scena continentală şi susţinute frenetic de o galerie incendiară şi multicoloră, tricolorele noastre au început în forţă şi au reuşit să-şi domine clar adversarele, conducând în minutul 4 cu scorul de 10-0! Trezite din corzi, belgiencele găsesc câteva mici breşe în defensiva noastră şi sparg gheaţa abia un minut mai târziu prin Mbaka, iar Leyn care înscrie de la mare distanţă şi reduce diferenţa în minutul 6 până la 10-5. Bazându-se pe un zid defensiv bine ridicat în faţa ofensivei belgiene, România continuă să păstreze iniţiativa pe teren şi încheie primul sfert în avantaj, scor 14-9. În sfertul al doilea, Belgia caută cu disperare să preia iniţiativa şi reuşeşte să recupereze handicapul (17-18 în min. 17), dar finalul aparţine naţionalei noastre, care îşi păstrează calmul şi intră la vestiare cu un bonus de trei „lungimi” graţie punctelor aduse de Maria Ferariu, scor 23-20. La reluare, pauza se dovedeşte a fi fost un sfetnic foarte bun pentru tricolorele pregătite de antrenorii Cătălin Tănase şi Larisa Toma, România reuşind să declanşeze o adevărată „tornadă” pe terenul de joc: de la 24-22 în min. 21 până la 39-23 în min. 28! Cu Ferariu, Orban, Pârău şi Popescu greu de oprit în acţiunile ofensive şi cu o defensivă foarte mobilă şi aproape impenetrabilă în care Ferariu şi Dumitrescu au dominat lupta sub panouri, România încheie cel deal treilea sfert cu un avans consistent, scor 45-30. Şi cum ultimele zece minute au fost controlate foarte bine de naţională noastră, care a reuşit să-şi conserve foarte bine avantajul în ciuda eforturilor deosebite ale Belgiei, fluierul final al arbitrilor a consemnat prima victorie pentru România la Europenele U16, cu scorul de 56-43, spre mare bucurie a echipei, dar şi a galeriei tricolore.
Conform FIBA, punctele succesului tricolor au fost realizate de FERARIU (13 p, 11 rec, 3 pase, 3 int), ORBAN (12 p, 5 rec, 1 pasă, 1 int, 1 cap), PÂRĂU (12 p, 7 rec, 3 pase, 1 int), POPESCU (11 p, 2 rec), GHIŢĂ (5 p, 7 rec, 2 int, 3 cap), DUMITRESCU (2 p, 11 rec, 3 pase, 3 int, 1 cap) şi SPIER (1 p, 3 rec, 1 int). A mai evoluat CSU-RULYA.

A URMAT EŞECUL
Cea de-a doua zi a FIBA U16 Women European Championship, Division B, presented by Banca Transilvania, întrecere care se derulează până în data de 14 august în trei arene sportive din Oradea, a adus faţă-n faţă reprezentativele de cadete ale României şi Poloniei, două dintre echipele care se luptă cu şanse reale pentru supremaţia Grupei A. Susţinută din nou din tribunele Arenei Antonio Alexe de o galerie admirabilă, naţionala noastră a intrat decisă pe teren în formula Ferariu, Dumitrescu, Ghiţă, Pârău şi Popescu, şi a încercat încă de la primele acţiuni să preia iniţiativa, în ciuda faptului că adversarele erau cotate ca principale favorite. De altfel, bazându-se pe defensive bine puse la punct, cele două combatante s-au tatonat reciproc în prima parte a jocului, echilibrul din teren fiind oglindit şi prin desele schimbări de scor de pe tabelă, România şi Polonia suc-cedându-se pe rând la conducere până în minutul 4: 2-0, 2-4, 54, 7-6, 7-9. La mijlocul sfertului, Polonia pare să devină ceva mai pragmatică şi mai exactă de la mare distanţă şi se desprinde până la 7-12, dar tricolorele sunt decise să nu piardă cadenţa şi recuperează pas cu pas în următoarele acţiuni până la 1314, în vreme ce Kulinska încheie parţialul la 13-16. Începutul celui de-al doilea sfert aparţine naţionalei pregătită de antrenorii Cătălin Tănase şi Larisa Toma, iar România preia din nou conducerea în minutul 13 după reuşita pivotului Nicolett Orban, scor 19-18, însă Polonia nu pare deloc decisă să cedeze şi preia definitiv frâiele jocului până la intrarea la vestiare, reuşind şi un parţial de 16-4 în 5 minute. Astfel, tabela a indicat la pauză scorul de 28-35, Polonia speculând prompt câteva erori şi ratări ale tricolorelor noastre. La reluare, România intră mai decisă şi recuperează repede handicapul, scor 33-35 în minutul 22, Polonia ripostează în forţă şi reface diferenţa câteva minute mai târziu, scor 33-41 în minutul 24, dar finalul sfertului aparţine din nou echipei noastre, Spier, Orban şi Ghiţă reuşind câteva acţiuni superbe şi reducând ecar-tul până la scorul de 42-43. În ultima parte, Sarah Dumitrescu reaprinde speranţele în tabăra noastră şi readuce România în avantaj, 44-43, după care începe o nouă sarabandă a alternanţelor de scor, Polonia şi România suc-cedându-se la conducere de şase ori până în minutul 35, scor 48-49. Din acel moment, tricolorele par să aibă forţa să încline balanţa în favoarea lor şi reuşesc să preia din nou iniţiativa, Ghiţă punctând pentru 52-49 când mai erau 180 de secunde de joc. Partida se înteţeşte, ratările se înmulţesc de ambele părţi, România ratează în plus şi câteva libere foarte importante, iar Polonia capătă aripi şi forţează o revenire spectaculoasă, Wojtala şi Makurat marcând puncte de „aur” şi modificând tabela la 5455 cu un minut şi jumătate înaintea fluierului final. Tricolorele irosesc două şanse clare de a reveni în avantaj, Makurat execută cu sânge rece ultimele libere şi meciul se încheie cu scorul de 54-57, România scăpând printre degete o victorie importantă care ne-ar fi asigurat
0 calificare în sferturile de finală. Totuşi, în ciuda acestui eşec, naţionala noastră păstrează şanse mari de a ocupa unul dintre primele două locuri din Grupa A care aduc vizele pentru prima serie valorică 1-8.
Conform datelor oficiale, punctele naţionalei României au fost marcate de GHIŢĂ (14 p, 5 rec), FERARIU (12 p, 2×3, 4 rec, 4 pase, 4 int), PÂRĂU (9 p, 12 rec, 1 pasă), ORBAN (8 p, 8 rec, 3 pase), SPIER (6 p, 1×3, 4 rec, 3 pase, 1 int, 2 cap),
DUMITRESCU (5 p, 4 rec, 4
pase, 1 int). Au mai evoluat VATI
(1 rec, 2 int) şi POPESCU (1 rec,
1 pasă).
Sursa: www.frbaschet.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

"The Book of Eli" (2010) - "Cartea lui Eli" Şi Dumnezeu a zis: să se facă lumină!

Filmul spune o poveste post-apocaliptică, plasată pe o Terra unde oamenii se luptă pentru supravieţuire, atacându-se reciproc pentru bruma de resurse rămase. În centrul acestor evenimente se află un personaj misterios, care posedă o carte sacră ce deţine secretele salvării omenirii. Interpretul acestuia este Denzel Washington, cel ce îşi pune […]