Un pompier – salvator a plecat printre îngeri

Un eveniment tragic a umplut de durere sufletele pompierilor dâm-boviţeni, care au pierdut un camarad de nădejde, om deosebit şi un profesionist desăvârşit.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al Judeţului Dâm-boviţa anunţă, cu regret şi adâncă durere, încetarea din viaţă, în data de 20 noiembrie 2019, a plutonierului major ION A. Ionel, subofiţer operativ principal în cadrul Detaşamentului de pompieri Pucioasa.
Plecat mult prea deveme din această lume, la numai 40 de ani, a lăsat în urmă o soţie îndurerată şi doi copii minunaţi (o fetiţă de 8 ani şi un băieţel de 12 ani) care se vor mândri cu cel care a fost tatăl lor, un pompier, un salvator de vieţi.
În Ministerul Afacerilor Interne a fost încadrat la data de 01 august 2001, desfăşurându-şi activitatea, până în anul 2011, în cadrul structurii de monitorizare situaţii de urgenţă şi dispecerat, iar din 2011 şi până în prezent, în cadrul Detaşamentului de Pompieri Pucioasa, participând la numeroase intervenţii, aflându-se permanent la datorie.
În viaţa sa trăită activ şi modest, va rămâne permanent un model de conduită pentru cei care l-au cunoscut. Ne vom împăca cu gândul ca Dumnezeu a vrut să aibă lângă EL, în ceruri, un suflet de pompier bun şi credincios.
La trecerea în nefiinţă, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa sunt alături de familia îndurerată, aducând un ultim omagiu celui care le-a fost timp de 18 ani un bun coleg şi prieten – plutonier major ION A. Ionel.
Rămas bun, drag camarad, şi fie ca Bunul Dumnezeu să te aşeze între Drepţii Săi şi să îţi dea odihnă veşnică!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Finanţare Regio pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea Ambulatoriului integrat al Spitalului Orăşenesc Pucioasa

La sediul central al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia,s-a semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Ambulatoriului integrat al Spitalului Orăşenesc Pucioasa”.Aplicaţia este finanţată din Regio (Programul Operaţional Regional 2014-2020), prin Axa prioritară 8 -„Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale”, Prioritatea de investiţii 8.1-„Investiţii în infrastructurile sanitare […]