Un parc auto de utilaje, de invidiat, pregătit pentru orice intervenţie la nivelul comunei Voineşti

Administraţia de la Voineşti, condusă de primarul independent Dănuţ Gabriel Sandu şi viceprimarul Constantin Popa, a demonstrat, demonstrează şi va demonstra că se poate şi vrea o comună la standarde europene.
De la o zi la alta, comuna dâmboviţeană Voineşti se aliniază cerinţelor UE, şi asta datorită unei politici investiţionale bazate pe atragerea de fonduri externe, fondurilor guvernamentale dar şi prin gestionarea judicioasă a bugetului local.
Să nu mai vorbim de parcul auto de utilaje de la Primăria Voineşti, care este unul de invidiat. Zicala potrivit căreia omul sfinţeşte locul, nu e vorbă în vânt. Este nevoie doar să-ţi placă ceea ce faci, să fii dedicat unui ţel propus, să nu faci comparaţii şi să vrei cu adevărat ca în urma ta să rămână ceva. Un exemplu în acest sens este edilul Gabriel Dănuţ Sandu şi viceprimarul Constantin Popa.
Primăria Voineşti are un parc auto de utilaje, de invidiat, ce cuprinde nouă utilaje ultramoderne: tractoare cu lame, un utilaj multifuncţional tip UNlMOG, 4×4 permanent, cu o capacitate cilindrică de 3.000 de centimetri cubi, 170 CP şi are în dotare: benă basculabilă trilateral, sărăriţă pentru împrăştiat material antiderapant, cu o rază de acţiune 36 metri şi lamă de deszăpezire frontal, utilaj multifuncţional, ce are ca destinaţie efectuarea acţiunilor de ierbici-dare a zonelor publice, curăţarea şanţurilor şi a canalizării.
Mai nou, administraţia de la Voineşti a amenajat şi un spaţiu necesar garării celor nouă utilaje din dotare. Conform unei hotărâri a Consiliului Local din luna august, s-a aprobat construirea unei copertine metalice uşor demontabile în spatele Primăriei, necesară garării celor nouă utilaje din dotare. Lucrările au constat în montarea celor 36 de stălpi metalici de susţinere. Copertina are o lungime de 24 metri, o lăţime de 10 metri, înălţimea de 6 metri şi este acoperită cu tablă de 0,5 mm. Investiţia a fost suportată din bugetul local al comunei Voineşti.
Indiferent de capriciile iernii, autorităţile din comuna dâmboviţeană Voineşti sunt pregătite. La fel ca şi în anii anteriori, şi de data aceasta, autorităţile sunt pregătite pentru orice situaţie. Utilaje de deszăpezire moderne, de ultimă generaţie sunt pregătite să intervină.

Trebuie să recunoaştem faptul că Primăria Voineşti este singura unitate administrativă din judeţul Dâmboviţa care are un parc auto la standarde europene şi care îşi asugură lucrările de deszăpezire în regie proprie şi nu trebuie să ascundem faptul că au existat în anii trecuţi, situaţii în care, utilajele de deszăpezire de la Voineşti au dat o mână de ajutor şi altora din localităţile învecinate.
Primarul Gabriel Dănuţ Sandu şi viceprimarul Constantin Popa se ocupă personal în buna desfăşurare a acestor activităţi de deszăpezire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Două noi unităţi şcolare ultramoderne: Şcoala Niculeşti şi Grădiniţa cu program prelungit Niculeşti

Se investeşte serios în educaţie la Niculeşti.Şcoala Niculeşti cu clasele I-VIII a fost prinsă într-un amplu proces de reabilitare, modernizare şi dotare, lucrările fiind pe ultima sută de metri.Administraţia de la Niculeşti, condusă de primarul Dorinel Soare a mai construit şi o nouă grădiniţă. Preşcolarii şi elevii din localitate vor […]