Un nou record pentru euro: 4,9261 lei

Radu GEORGESCU_
În ciuda faptului că agenţia de rating S&P a reconfirmat, vinerea trecută, ratingul României, menţinerea la un nivel ridicat a tensiunilor din cadrul coaliţiei aflată la guvernare a provocat deprecierea uşoară a leului faţă de euro. Reamintim că Standard & Poor’s a reconfirmat ratingul suveran aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în monedă locală şi valută menţinerea ratingului şi a îmbunătăţit perspectiva de la „negativ” la „stabil”. Leul a avut o evoluţie foarte volatilă în cursul dimineţii pe pieţele asiatice, cotaţiile euro mişcându-se între 4,909 şi 4,937 lei. Deschiderea s-a realizat în piaţa locală la 4,926 lei iar transferurile se efectuau între 4,924 şi 4,928 lei, astfel că media a urcat de la 4,9243 lei la noul maxim istoric de 4,9261 lei, mai mult cu aproape 1,2% faţă de sfârşitul anului trecut. Nivelul scăzut al dobânzii-cheie practicată de Rezerva Federală, de 0 – 0,25%, nemulţumeşte investitorii iar dolarul pierde rapid câştigurile obţinute în primul trimestru, în ciuda evoluţiei pozitive a economiei SUA, care în opinia analiştilor ar putea să crească anul acesta cu 6,4%, în condiţiile în care cheltuielile de consum se majorează constant. Euro a revenit, după o lună şi jumătate, peste pragul de 1,20 dolari şi fluctua luni între 1,1945 şi 1,2049 dolari. Cursul monedei americane a scăzut de la 4,1120 la 4,0937 lei. Înmulţirea plasamentelor în moneda elveţiană a adus o apreciere a acesteia la 1,099 – 1,103 franci/euro iar cursul ei a urcat de la 4,4730 la 4,4797 lei. Lira sterlină se aprecia la 1,1531 – 1,1587 euro motic pentru care media ei a urcat de la 5,6647 la 5,6851 lei. Preţul gramului de aur s-a majorat luni de la 233,8266 la 235,3486 lei, consecinţă a creşterii rapide a unciei pe pieţele specializate la 1.776 -1.790 dolari. Dobânzile interbancare s-au stabilizat, începând de la jumătatea săptămânii trecute, astfel că indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,59%. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,68% iar cel la 12 luni la 1,74%. În regiune, media monedei poloneze se aprecia uşor de la 4,5481 la 4,5474 zloţi/euro. În schimb, media celei maghiare se deprecia de la 360,84 la 361,31 forinţi/euro. Miercurea trecută, bitcoin a atins maximul de 64.870 dolari, dar a scăzut în dimineaţa de duminică la 51.708 dolari, evoluţie la care a contribuit şi o decizie a băncii centrale a Turciei de a interzice folosirea crip-tomonedelor pentru cumpărături. La începutul acestei săptămâni bitcoin fluctua între 55.800 şi 57.600 dolari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Două săptămâni de temperaturi oscilante, cu perioade în care vremea se va încălzi, dar şi cu intervale în care temperaturile vor scădea chiar şi cu zece grade

Potrivit ANMH, urmează două săptămâni de temperaturi oscilante, cu perioade în care vremea se va încălzi, dar şi cu intervale în care temperaturile vor scădea chiar şi cu zece grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va rămâne ridicată atât spre finalul lunii aprilie, cât şi în primele două zile din […]