Un medicament bun pentru toţi

Preot StefanescuPreot Ioan ŞTEFĂNESCU
Există în lume o singură lege şi o singură limbă pe care o înţeleg toate neamurile pământeşti. Aceea este: legea iubirii şi a milei creştine.
Din nefericire însă, trebuie să recunoaştem că această limbă este aproape necunoscută şi neînţeleasă de oameni. Nu trebuie multă ştiinţă de carte, nici cultură deosebită sau situaţie socială aleasă pentru ca să ştii ce trebuie să faci când vezi un om la nevoie. Se cere un singur lucru: să fii om şi creştin. Chemarea lui mută, a celui căzut în suferinţă, trebuie să fie auzită de inima ta. Sufletul tău, în care zbuciumul lui va năvăli ca o apă, va întinde punţile iubirii peste care el, păşind, va ieşi la liman.
Ochii lui te vor privi fără vorbe, cu recunoştinţă adâncă, şi în inima lui, va purta pururea, ca pe o icoană luminoasă, chipul tău de frate. Ajută oricând, oriunde şi pe oricine. Pe prieten, cât şi pe duşman. Pe duşman mai ales. Ura lui, care-i îngheţă sufletul şi-l strânge ca un cleşte, topeşte-o tu, cu focul iubirii tale. întinde-i o mână caldă celui „căzut”, ajută-l să redevină om. Şi vă veţi bucura amândoi. Veţi trăi din plin bucuria regăsirii în Hristos!
Iubirea în creştinism, spre deosebire de alte religii şi mai ales de cea mozaică, este universală; se manifestă faţă de toţi oamenii. Dacă ne-am iubi sincer unii pe alţii, n-ar mai exista atâtea deosebiri între noi.
Nu originea, bogăţia, cultura, funcţia cuiva trebuie să fie criteriile de judecată asupra oamenilor, ci faptele omeniei, izvorâte din credinţă vie şi o iubire puternică faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele nostru.
Inima noastră trebuie să fie deschisă pentru durerea altuia, ca o casă de oaspeţi, ca o veche casă boierească din trecutul nostru românesc, unde ospitalitatea şi iubirea creştină se dăruiesc egal, cald şi din belşug faţă de călătorul ce bate la uşa ta, cunoscut sau necunoscut. Mila şi iubirea creştină au împodobit întotdeauna sufletul neamului nostru, şi au fost haina demnităţii noastre.
O societate nu poate dăinui dacă la baza ei nu stă munca, cinstea, dreptatea, mila şi iubirea creştină, care fac ca oamenii să se înţeleagă şi să se apropie unii de alţii, trăind în pace şi frăţietate.
Am întâlnit, în urmă cu mult timp, la începutul preoţiei mele, un om bogat, care colindase prin lume cu serviciul şi care văzuse şi păţise multe. Lam întrebat:
– Când v-aţi simţit bine în viaţă? în afară sau înţară? Şi mi-a răspuns:
– Când am fost bolnav de tifos, în Africa, şi am stat în spital – mi-a răspuns el.
– Cum? Atunci au fost pentru dumneata timpurile cele mai frumoase? l-am întrebat eu foarte mirat.
– Da. Mă îngrijea o soră de caritate, a cărei blândeţe şi răbdare îngerească nu le voi uita cât voi trăi. Eram un străin pentru ea şi, afară de mine, mai avea grijă şi de alţi bolnavi, şi totuşi ma ajutat să mă ridic. Soţia şi copiii n-au putut veni la mine, dar această femeie, parcă de Dumnezeu trimisă, cât am stat în spital, n-am văzut pe chipul ei decât bunătate. Niciodată vreun semn, cât de mic, de plictiseală sau de supărare, nu l-am văzut la ea. A fost pentru mine „medicamentul” care m-a ajutat să mă ridic… atunci când „ai mei” fugeau de mine, de durerea şi de boala mea.
Şi tu poţi fi un „medicament” pentru ridicarea aproapelui tău.
În lumea de azi este o altfel de pornire, a puterilor din om spre rău. Atunci când nu ne putem lovi cu pumnul unul pe altul, când unele convenţii de suprafaţă ne obligă să nu ne strângem de gât sau să ne ucidem, totuşi ne ocărâm sau ne ucidem prin vorbe grele, ne stropim cu batjocură şi inventăm săgeţi amare ca să-i facem pe alţii să sufere.
Unii învăţaţi au zis că oamenii-s ca lupii: „Omul faţă de alt om este lup”. Şi într-adevăr vrajba şi războaiele umplu istoria omenirii mai mult decât timpurile de pace şi înţelegere între oameni. Şi când găseşti un „om bun” care ştie să-ţi „lege rănile” este un adevărat medicament care te ajută să te ridici.
În numele cui ne ucidem, trupeşte sau sufleteşte? Pentru ce? Cine are nevoie de sânge pentru a dăinui? Se simte scrâşnirea diavolească în gura oamenilor. Se vede ciopârţirea şi batjocorirea fiinţei omeneşti! De aceea sunt fericiţi cei ce luptă împotriva răutăţii, făcătorii de pace, cei care doresc Duhul lui Dumnezeu pe pământ. Doar prin ei, societatea de azi va scăpa de poveri nefolositoare. Ea nu va mai fi obligată să creeze lucruri artificiale, pentru plăcerile închipuite ale unora, şi va găsi o statornicie şi un echilibru în seriozitatea şi mila oamenilor, în stăpânirea patimilor, în lupta împotriva răului, în bunătate, în milă, în puritate interioară. Orice luptă pentru acest lucru este o luptă pentru împărăţia lui Dumnezeu şi orice faptă bună este un medicament pentru vindecarea lumii de azi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Pompierii cei mai pregătiţi din şase judeţe se întrec pe Stadionul "Eugen Popescu" Târgovişte

In perioada 01 – 03 iulie 2015, pe Stadionul „Eugen Popescu” Târgovişte se va desfăşura etapa interjudeţeană a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) de la localitaţi şi a Serviciilor Private pentru Situaţii de Urgenţă (SPSU) de la instituţiile publice şi operatorii economici, competiţia fiind organizată […]