Published On: sâm, ian. 28th, 2017

Turişti salvaţi de jandarmii montani

nichiduta.ro

In masivul dâmboviţean Bucegi, iarna îşi spune cuvântul. în urma unei solicitări, jandarmii din cadrul Postului Montan Zănoaga aflaţi în patrulare pe traseele montane au intervenit în Masivul Montan Bucegi, în sprijinul unor turişti care se aflau în dificultate. Familia, doi adulţi şi un copil în vârstă de 3 ani se aflau în deplasare cu autoturismul pe DJ 713, iar în zona Piatra Arsă au rămas înzăpeziţi, fiind în imposibilitatea de a-şi mai continua deplasarea spre o cabană aflată la aproximativ 500 metri. în urma intervenţiei jandarmilor montani, turiştii din Bucureşti au fost sprijiniţi să deblocheze autovehiculul din zăpadă, în prezent aflându-se în afara oricărui pericol.
Vine sfârşitul de săptămână! Jandarmii montani din Dâmboviţa sunt pregătiţi şi ei să primească turiştii!
Pentru siguranţa dumneavoastră în zonele de munte Jandarmeria montană recomandă:
– înainte de a pleca în zona montană, informaţi-vă asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, starea vremii, condiţiile climatice locale;
– plecaţi pe munte doar cu echipament adecvat, lanternă, rucsac, trusă de prim-ajutor;
– nu riscaţi să plecaţi singuri la drum;
– alegeţi traseele în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup;
– folosiţi numai traseele marcate, urmăriţi marcajele de pe traseu;
– în cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau a înrăutăţirii vremii, retrageţi-vă la cea mai apropiată cabană;
– apelaţi cu încredere la patrulele de jandarmi montani şi salvamontişti, respectaţi indicaţiile acestora;
– nu consumaţi băuturi alcoolice înainte sau în timpul practicării sporturilor montane sau a drumeţiilor;
– nu deterioraţi amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele;
– să aveţi autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă (tracţiune 4X4, anvelope de iarnă, lanţuri, nisip, lopată etc.);
– să folosiţi drumurile deschise circulaţiei;
– să solicitaţi sprijinul Jandarmeriei Montane specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate.
Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă „112” sau numerele de telefon 0749.058037 / 0749.034639 pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro