Turişti înzăpeziţi in masivul dâmboviţean Bucegi

I.B.

zapadaChiar dacă pe toate canalele media s-a anunţat că iarna şi-a intrat în drepturi iar la munte ninge destul de consistent încă mai sunt turişti care pornesc la drum fără să fie echipaţi de iarnă. Aşa s-a întâmplat şi cu doi turişti prahoveni care în miez de noapte au pornit spre zona Padina-Peştera cu un autoturism neechipat corespunzătoare pentru condiţii de iarnă şi au ieşit în decor şi au rămas înzăpeziţi. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor montani: „În jurul orei 02.00, în urma unei solicitări telefonice, jandarmii din cadrul Postului Montan Ordine Publică Zănoaga au intervenit pe DJ 714 Moroeni-Bolboci-Peştera din Masivul Montan Bucegi, în sprijinul unor persoane care se aflau în dificultate. Cei doi tineri, o femeie şi un bărbat în vârstă de 25 de ani, au plecat cu autoturismul din municipiul Sinaia şi intenţionau să ajungă la Peştera. La un moment dat, aflându-se pe DJ 714, în zona Zănoaga, au derapat şi nu au mai putut continua deplasarea cu autovehiculul, din cauza căderilor abundente de zăpadă şi a neechipării corespunzătoare pentru condiţii de iarnă a autoturismului. În urma acţiunii jandarmilor montani, cei doi turişti prahoveni au fost sprijiniţi să deblocheze autovehiculul şi au continuat deplasarea în siguranţă până în zona Peştera, în prezent fiind în afara oricărui pericol. Acţiunea s-a încheiat la ora 03.30”, a declarat cpt. Ciprian Vătăşelu, purtător de cuvânt IJJ Dâmboviţa. În zona montană Moroeni-Bolboci-Padina-Peştera sunt încă de ieri utilajele de deszăpezire şi vor rămâne la datorie. Cei care aleg să meargă în zonă trebuie să aibă autoturisme echipate de iarnă. Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă „112” sau numerele de telefon 0749.034639 / 0749.058037 pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

În patru luni de la inaugurare, 83.400 de turişti au vizitat Peştera lalomiţei

Peste 83.400 de turişti au trecut în acest an, din data de 25 iulie 2015 şi până pe data de 22 noiembrie 2015, pragul Peşterii lalomiţei din masivul dâmboviţean Bucegi , încasările din biletele de intrare înregistrând o creştere spectaculoasă, în valoare de 6.600.058.000 lei vechi. După cum ştim Peştera […]