Turist răpus de căldură în zona montană Padina. Salvamontiştii dâmboviţeni au făcut eforturi să salveze viaţa unui bărbat dar fără rezultat

I.B.

salvamontCanicula face victime in toată ţara. Câţiva oameni au murit în mijlocul străzii, la orele amiezii. Medicii recomandă ca, în această perioadă, în special persoanele vârstnice, să se ferească din calea arşiţei. Şi salva-montiştii dâmboviţeni au avut o misiune destul de dificilă însă fără sorţi de izbând. Au fost anuntaţi de către serviciul integrat 112 că în zona „Lunca Padinii” se află un turist căzut la pământ ce se afla în stop cardio-respirator. Salvamontiştii dâm-boviţeni s-au deplasat de urgenţă la faţa locului unde au ajuns şi jandarmii montani dar şi poliuţiştii de la Padina. Turistul, în vârstă de 62 ani, era inconştient şi nu prezenta semne vitale. S-au efectuat manevre de resuscitare dar fără rezultat. La faţa locului a sosit şi ambulanţa care a constatat decesul. Criminaluştii au deschis o anchetă în acest caz, iar în urma necropsiei se va stabili cauzele decesului.
Precizări pentru evitarea efectelor negative produse de caniculă
În această perioadă se prognozează temperaturi ridicate, canicula instalându-se şi la noi în ţară. Valurile de căldură pot afecta persoanele care se expun timp îndelungat la soare. Este necesar ca persoanele vârstnice, copiii şi bolnavii cu afecţiuni cronice, în special cardiace şi respiratorii, să evite deplasările în spaţiul liber între orele 11.00-19.00, precum şi frecventarea locurilor aglomerate. În cazul expunerii la soare trebuie, obligatoriu, să fie folosite mijloace de protecţie (pălării, umbrele, ochelari de soare, îmbracăminte subţire, preferabil din ţesături naturale şi în culori deschise). Se recomandă creşterea consumului de lichide la 2-4 litri pe zi şi evitarea alimentaţiei bogată în grăsimi, în special de grăsimi animale. Se recomandă reducerea consumului de cafea şi se va evita consumul de băuturi alcoolice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă reactivate în vederea atenuării efectelor fenomenelor meteorologige extreme

Prefectul judeţului Dâmboviţa a declarat miercuri că a solicitat primarilor să reactiveze comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, în zonă fiind instituit codul galben de inundaţii. De asemenea, în unele regiuni ale judeţului sunt prognozate scurgeri de apă de pe versanţi şi creşteri ale debitelor şi nivelurilor pe unele râuri, […]