Published On: vin, Feb 22nd, 2013

„Tunarii” târgovişteni UN NOU ÎNCEPUT DE DRUM

FCM TARGOVISTEAntrenorul Gigi Manea este un tip calculat, hotărât şi precis în acţiuni. Cu o mână de „fier”, dar şi cu „zăhărelul” şi vorba bună, a reuşit să îi ţină în frâu pe jucătorii pe care îi pregăteşte. Stăpâneşte vestiarul. Are o relaţie bună cu presa. A reuşit să facă la Municipal un grup unit, care se bazează pe forţa colectivului.
Timp de două săptămâni (începând cu 4 februarie), s-a făcut numai pregătire fizică. Antrenamentele au fost nemiloase şi istovitoare.
La un moment dat, în probe erau 20 de jucători. Pentru selecţie, Gigi Manea a alcătuit două echipe: F.C.M. 1 (cu jucători din vechiul lot) şi F.C.M. 2 Târgovişte (cu jucători în probe). A câştigat F.C.M. 1 , cu 7-1. Au marcat: Popa (2) şi Grigore (5), respectiv Pătraşcu.
Apoi, echipa cu jucători în probe a evoluat la Valea Voievozilor, cu echipa locală Voinţa (Dinu „Piciu” Ionaşcu), de care a trecut cu 6-0. Golurile au fost marcate de Pătraşcu, Tudorache, Onea, Matei, Timofte (din 11 m), A. Neculae.
In zilele următoare, antrenorul echipei de pe malul drept al Ialomiţei, Gigi Manea, trebuie să definitiveze lotul cu care va pleca la luptă în returul de campionat. în această parte a campionatului e datoria tuturor jucătorilor să confirme.
Este un nou început de drum. Nimeni nu mai ştie al câtelea este.
Mâine, gruparea finanţată de Ghiorghi Zotic va juca pe terenul sintetic de la Complexul Olimpic de la Izvorani (Ilfov) cu C.S. Baloteşti (C3). Echipa antrenată de Dorel Dumitru s-a întărit cu mulţi jucători veniţi de la divizionara B, C.S. Otopeni. Cei mai cunoscuţi jucători de pe marginea lacului Baloteşti sunt: Pojer, Ardeleanu, Flămânzeanu, L. Ion, Antohe, Răuţă, Funieru, Andrei, Marinaş, Chiriţă.

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>