TRANSFERURI PE BANDĂ RULANTĂ IN LIGILE INFERIOARE

Mihai ROŞOIU

sportPrintre jucătorii transferaţi s-a numărat şi o „repatriere”, portughezul Paulinho revenind în România pentru a doua oară. În august 2013, lusitanul s-a întors în România, unde a semnat cu Pandurii, după o jumătate de sezon petrecută în Turcia, la Goztepe. În luna februarie a acestui an, am consemnat o nouă revenire a acestuia în fotbalul românesc, de data aceasta la ACS Berceni, după ce în turul actualului sezon competiţional a evoluat la Os Limianos, echipă din al treilea eşalon portughez.
Astfel, din 26 ianuarie, când s-a deschis oficial perioada de transferuri, până pe 5 februarie, s-au oficializat 40 de mutări. Ultima zi în care se mai pot înregistra transferuri pentru primele trei eşaloane, în cadrul perioadei oficiale de iarnă, este 22 februarie, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
Departamentul Competiţii reaminteşte cluburilor afiliate datele oficiale la care competiţiile interne organizate de Federaţia Română de Fotbal vor fi reluate. Acestea sunt:
– Liga 2: 27 februarie 2016
– Liga 3: 5 martie 2016
– Juniori Liga Elitelor U19 şi U17 şi campionatele naţionale A şi B: 12 martie 2016
– Fotbal feminin: 13 martie 2016
Iată transferurile înregistrate săptămâna trecută la Departamentul Competiţii al FRF: 02.02.2016 – Mihai Plăcintă (19.09.1996) – CS Tunari, jucător liber
– Alexandru Daniel Cristian Burlacu (27.03.1993) – CS Tunari, transferat de la FC Braşov
– Robert Eugen Cotei (07.02.1989) – CS Tunari, transferat de la Gloria Popeşti Leordeni
– Alexandru Gabriel Lalciu (18.02.1997) -CS Tunari, transferat de la Gloria Popeşti Leordeni
– George Popică (08.02.1986) – CS Tunari, transferat de la Gloria Popeşti Leordeni
– Marius Busuioc (27.02.1993) – CS Tunari, transferat de la Gloria Popeşti Leordeni
– Darius Dumitru Enache (31.03.1993) -CS Tunari, împrumutat de la FC Steaua via Gloria Popeşti Leordeni 04.02.2016
– lonuţ Cristian Stancu (17.01.1983) – CS Podari, jucător liber
– Robert Iulian Vulpe (02.07.1992) – CS Podari, transferat de la Unirea Jucu
– lonuţ Adrian Cioinac (14.01.1991) – CS Podari, jucător liber
– Cristian Simion (23.04.1996) – CS Podari, transferat de la Sporting Roşiori
– Adrian Marius Cârstea (27.03.1995) – CS Podari, transferat de la Inter Olt Slatina
– Andrei Georgescu (09.07.1996) – CS Podari, transferat de la Sporting Roşiori
– Dumitru Marius Ţuţu (10.02.1996) – CS Podari, transferat de la Urban Titu
– Marius Sorin Avram (19.01.1993) – CS Podari, transferat de la Cs Ştefăneşti
– Claudiu Cristian Bălan (22.06.1994) – CS Podari, transferat de la Inter Olt Slatina
– Emanuel lonuţ Savu (29.01.1993) -Aerostar Bacău, împrumutat de la SC Bacău
– Florin-lulian Nicodim (07.04.1996) -Aerostar Bacău, jucător liber
– lonuţ Alexandru Chirilă (06.01.1990) -Aerostar Bacău, transferat de la Cetatea Târgu Neamţ
– loan Huţanu (28.06.1994) – Aerosta rBacău, transferat de la Cetatea Târgu Neamţ
– Cătălin Alin Strugariu (17.02.1995) -Aerostar Bacău, transferat de la Rapid CFR Suceava
– Marian Crăciun (05.09.1998) – Aerostar Bacău, transferat de la LPS Bacău
– Răzvan-lonuţ lstudor (09.07.1992) -ACSO Filiaşi, transferat de la Metropolitan lşalniţa
– Paulo Dinarte Gouveia Pestana „Paulinho” (30.01.1985) – ACS Berceni, transferat de la Os Limianos 05.02.2016
– Răzvan Negrilă (03.05.1996) – Pandurii ll, revenit de la FC Caransebeş
– Daniel Constantin Cocină (05.10.1995) -Pandurii ll, revenit de la U Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

SEPSI SIC SF. GHEORGHE PĂSTREAZĂ CUPA ROMÂNIEI

Liderul sezonului regulat al LNBF, echipa feminină ACS Sepsi SlC Sf. Gheorghe, a reuşit să câştige pentru a doua oară consecutiv trofeul Cupa României, după ce baschetbalistele pregătite de antrenorul Zoran Mikes au trecut, duminică seară, de rivala Olimpia CSU Braşov, cu scorul de 87-49 (2118, 21-12, 22-14, 23-5), în […]