Published On: mie, apr. 29th, 2015

Ţipras declară război corupţiei greceşti

nichiduta.ro

TIPRASSituaţia economică a Greciei seamănă izbitor de mult cu cea a României, chiar dacă Grecia nu a fost niciodată stat comunist. Adevărul este că acolo unde se dezvoltă, fără niciun fel de interdicţie, corupţia, statul respectiv are foarte mult de suferit din punct de vedere economic. Spre deosebire de Guvernul de la Bucureşti care continuă să treacă sub tăcere realitatea econimică a inflaţiei, încercând să protejeze pe marii corupţi de pe întreg teritoriul statului, corupţi de care are nevoie să-i şantajeze şi să-i oblige odată la patru ani să finanţeze campania electorală, deci, spre deosebire de politicienii români, Guvernul de la Atena a provocat o adevărată furtună în mediile de afaceri greceşti. Începând de săptămâna trecută, mai precis miercuri, 22 aprilie, o ştire a zguduit din temelii nesimţia corupţilor greci: a fost arestat Leonidas Bobolas, fiul lui Gheorghe Bobolas, unul dintre cei mai mari oligarhi greci. Leonidas a fost acuzat că a scos în mod ilegal, din Grecia, suma de 4 milioane de euro. După câteva ore de la arestare, Leonidas a acceptat ca în cel mult 60 de minute să dea Fiscului 1,8 milioane de euro, sumă ce reprezintă impozitul pe venit. Dar, lucrurile nu s-au oprit aici. A fost arestat şi fratele său, Fotis Bobolas, acesta din urmă figurând încă din 2010 pe lista întocmită de Christine Lagarde, pe atunci ministru de Finanţe francez, cu persoanele suspectate că practică evaziunea fiscală. Lista fusese înmânată ministrului de Finanţe grec, Gheorghe Papaconstantinou care a preferat s-o facă pierdută. Lista lui Lagarde conţinea toate numele oamenilor de afaceri greci care-şi transferaseră fondurile în băncile din Elveţia, în special în banca elveţiană HSBC, considerată şi atunci ca fiind cea mai sigură bancă pentru afaceriştii veroşi.
Este pentru prima dată în istoria modernă a Greciei când un guvern îndrăzneşte să se atingă de cele mai bogate familii şi să le ia la întrebări în ceea ce priveşte provenienţa şi amploarea averilor personale. Actualul guvern al Greciei condus de Alexis Ţipras consideră că este anormal ca 50 de familii să conducă în realitate întreaga ţară, politicienii fiind simple marionete ce execută comenzile acestor familii, protejându-le, închizând ochii chiar şi atunci când apăreau dovezi evidente că tot ceea ce făceau era în afara
legii.
Alexis Ţipras a reuşit să câştige alegerile, devenind prim-ministru, datorită campaniei sale care a fost axată pe „atacarea oligarhilor, mai ales a magnaţilor ce controlează mass-media grecească şi pervertesc prin deturnare de sens, dezbaterile politice”. Familia Bobalas este cea mai puternică dintre cele 50 de familii de controlează economia şi finanţele Greciei. A ajuns să fie o familie foarte temută de către politicieni, controlând un imperiu în domeniul construcţiilor imobiliare, dar deţinând şi o parte importantă, chiar foarte importantă din acţiunile cotidianului „Ethnos”, inclusiv a principalului canal de teleziviune particulară din Grecia, „Mega” care pe tot parcursul campaniei electorale, la oridinele neoficiale ale familiei Bobolas l-a atacat şi l-a bălăcărit pe Alexis Ţipras.
Ofensiva declanşată de Alexis Ţipras împotriva celor 50 de familii este văzută cu ochi buni de către populaţia greacă. Ceea ce este uimitor este faptul că, în realitate, ofensiva lui Ţipras este şi pe placul Bruxelles-ului, dar şi a FMI-ului care de 5 ani se tot chinuia să convingă fostul guvern grec să I ia la bani mărunţi cele 50 de familii. În realitate, lupta FMI-ului cu fostul guvern grec s-a dat în domeniul reformelor, reforme neagreate de către cele 50 de familii deoarece le afectează grav afacerile, nemaidându-le posibilitatea să practice evaziunea fiscală care stă la baza constituirii imenselor lor averi personale.
Totuşi, guvernul Ţipras trebuie să mai să mai rezolve o problemă: negocierile cu creditorii. Guvernul Ţipras speră să poată pune în aplicare un nou set de legi care să-i permită cu adevărat să pună capăt fraudei şi evaziunii fiscale ce au devenit endemice pe teritoriul Greciei. Dacă va reuşi acest lucru, va putea să-i determine pe creditori să aibă încredere în noul guvern al Greciei ceea ce va avea ca efect acordarea unui noi împrumut de câteva milioane de euro, ceea ce-l va ajuta pe Ţipras să rezolve arzătoarea problemă a salariilor bugetarilor şi a pensiilor. După cum l-a avertizat ministrul de Finanţe grec, nu mai aveau bani decât pentru a plăti pentru ultima dată, pe 27 aprilie, pensiile şi salariile bugetarilor. Rămâne de văzut dacă creditorii Greciei vor fi mulţumiţi de setul de legi pe care Alexis Ţipras are de gând să le impună spre aprobare parlamentului grec, putând astfel să le aplice. Adevărul este că viaţa economică a Greciei este cangrenată aşa de puternic de corupţie încât nimeni nu mai are încredere în Grecia, nimeni nu mai vrea să-i acorde credite deoarece nimeni nu cred că ar mai putea vreodată să recupereze banii împrumutaţi. Aceasta este marea problemă a Greciei pe care Alexis Ţipras trebuie să o rezolve urgent.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro