Published On: mie, iun. 12th, 2019

Timp de trei zile, Bucureşti devine Capitala europeană a Sănătăţii digitale

nichiduta.ro

In perioada 11-13 iunie 2019, Ministerul Sănătăţii organizează evenimentele Săptămânii Sănătăţii Digitale, în contextul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.
Dezbaterile se desfăşoară la Palatul Parlamentului şi se bucură de participarea a peste 200 de participanţi experţi în sănătate digitală şi oficiali din Statele Membre ale UE. Evenimentul este organizat cu sprijinul Comisiei Europene şi a Biroului Regional al OMS-Europa.
Lucrările debutează în data de 11 iunie cu discuţiile experţilor din Reţeaua de e-health a Statelor Membre care vor aborda teme de interes precum modul de implementare a reţelelor şi dosarelor electronice ale pacientului, cele mai bune practici pentru protecţia datelor pacienţilor, accesul pacienţilor la servicii de telemedicină.
In data de 12 iunie, Preşedinţia română va organiza Reuniunea la nivel înalt cu privire la sănătatea digital. La întâlnire au confirmat prezenţa oficiali de nivel înalt din Statele Membre ale Uniunii Europene
„Sănătatea digitală reprezintă viitorul pentru accesul pacienţilor la îngrijiri medficale de calitate, la terapii ţintite şi tratamente inovative. Preşedinţia română a pus în dezbatere aspecte-cheie privind agenda digitală în materie de sănătate a statelor membre, cum ar fi interoperabilitatea şi investiţiile, implementarea sănătăţii digitale la nivel naţional şi la nivelul UE, precum şi provocările legate de utilizarea datelor medicale”, a declarat ministrul Sorina PINTEA.
În cadrul evenimentului vor avea loc mai multe sesiuni de dezbateri, care au scopul de a evidenţia potenţialul datelor digi-tizate în materie de sănătate în beneficiul pacienţilor, permiţând dezvoltarea unor tratamente personalizate, un diagnostic îmbunătăţit, o monitorizare mai coerentă, o mai mare responsabilizare a cetăţenilor şi îmbunătăţirea vieţii lor. Mai mult, în cadrul sesiunilor reprezentanţii statelor membre vor avea o imagine de ansamblu a progreselor înregistrate până în prezent în domeniul sănătăţii digitale în UE, cum ar fi începutul schimbului transfrontalier de date electronice privind pacienţii la începutul acestui an, prin eHDSI; planuri de dezvoltare în acest sens prin intermediul Recomandării recent adoptate privind un format european electronic de schimb de date medicale; modul în care reţelele europene de referinţă utilizează mediul digital pentru a aborda bolile rare în UE etc.
Discuţiile îşi propun conştientizarea şi sensibilizarea cu privire la necesitatea unor investiţii susţinute şi direcţionate în e-sănătate de către statele membre, atât în ceea ce priveşte sănătatea (pentru elaborarea şi punerea în aplicare a unor strategii cuprinzătoare în domeniul e-sănătăţii), cât şi în ceea ce priveşte telecomunicaţiile (pentru a se asigura că unele aspecte, cum ar fi conectivitatea puternică şi banda largă, sunt în vigoare pentru a sprijini punerea în aplicare a acestor strategii).Ultima zi va fi dedicată necesităţii dezvoltării de parteneriate şi creări de sinergii între actorii cu responsabilităţi în domeniul sănătăţii digitale (administraţie, ONG, mediul privat, universităţi, industrie) pentru accelerarea implementării soluţiilor digitale şi regândirii sistemelor de sănătate cu sprijinul noilor tehnologii digitale, conferinţă organizată cu sprijinul Institutului Aspen România.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro