Temperaturi sub zero grade în zona Padina-Peştera Recomandările pe care salvamontiştii le fac turiştilor

Aerul polar care a pătruns în aceste zile în ţară a dus la scăderea drastică a temperaturilor mai ales în zonele înalte. Şi în zona montană dâm-boviţeană, frigul şi-a spus cuvântul. De altfel, salvatorii montani din Dâmboviţa avertizaseră că în următoarele zile temperaturile în zona înaltă a judeţului Dâmboviţa vor scădea, înregistrându-se valori negative şi chiar vor permite depunerea primului strat de zăpadă. În aceste condiţii este necesar să treceţi atât la echipamentul, cât şi la conduita de iarnă, ne-au avertizat salvamontiştii.
Şi la baza muntelui, la Salvamont Dâmboviţa, condiţiile meteo au permis depunerea unui strat subţire de zăpadă. Spre sfârşitul săptămânii, adică joi vom ajunge la temperaturi specifice acestei perioade. Maximele vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade, iar minimele vor coborî până la -7 grade. În zona de munte vor cădea primele precipitaţii mixte, iar în zona subcarpatică va ploua. Vineri vremea va fi mai rece decât normalul acestei perioade, cu temperaturi cuprinse între 1 şi 9 grade, iar noaptea mercurul din termometre va arăta şi -9 grade. Primii fulgi de zăpadă vor apărea în Moldova, dar şi în regiunile muntoase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Prima premieră a stagiunii la Teatrul Tony Bulandra - "Livada de vişini"

Sâmbătă seara, începând cu ora 19:00, are loc, în Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra Târgovişte, premiera spectacolului Livada de vişini, după A.P. Cehov, în adaptarea dramaturgului Kihoon We, în regia lui Jeungwoo Son, scenografia Mariei Miu şi coregrafia lui Hugo Wolff. Tot în premieră, un regizor de origine coreeană […]