Published On: mar, iul. 23rd, 2013

„TELENOVELA” CHINDIEI CONTINUĂ

chindiaPe întreg mapamondul fotbalul a devenit fenomen social şi dacă nu este bine gestionat provoacă convulsii sociale, uneori de proporţii nebănuite.
Şi la noi, în ultimi 25-30 de ani, fotbalul creează mari probleme locale sau chiar judeţene, dat fiind ambiţiile cu care acest „fenomen” este
tratat.
Una din cauzele con-flictuale din fotbal este implicarea politicului în activităţile sportive. Legile fotbalului, ale sportului, precizările UEFA şi FIFA, interzic amestecul politicienilor în treburile cluburilor sportive.
De asemenea, se interzice categoric folosirea banului public în acest domeniu (pentru salarii, prime etc). Şi totuşi, în ciuda acestor „interziceri”, la nivel naţional şi local se practică acest mod de cheltuire a banului public, fără ca cei ce au încălcat legea să dea socoteală.
Dacă ne referim la CHINDIA TÂRGOVIŞTE ştim că a fost înfiinţată în baza unui „proiect” de care am mai discutat. Au fost incluse instituţii publice şi persoane fizice. Nu intru în amănunte că nu cunosc conţinutul „proiectului”, clauze etc…
Ca în orice parteneriat trebuie să existe şi un conducător, un decident, „omul cu ştampila”, cel care trebuie să răspundă de deciziile luate de subordonaţi. Dacă sunt două semnături pe acelaşi document, înseamnă că responsabilitatea deja s-a împărţit în două… In cazul CHINDIA, CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA este un organ de conducere colectivă ales prin vot secret de populaţia judeţului DÂMBOVIŢA, deci are caracter politic. Altfel, membrii săi trebuiau să dea concurs pentru posturile de preşedinte, vice sau consilieri.
Având majoritate în A.G.A. (în procente), e normal să aibă cuvântul de decizie, adică dreptul de semnătură, evident în împărţirea banilor, că, în fond, aici se „învârte”
totul.
Cum spuneam, CJ DÂMBOVIŢA esre organ ales pe criteriul politic, adică fiecare memebru este component al unui partid politic, în special a celui aflat la putere, la conducere. Acestea fiind zise, îmi pun nişte întrebări: de ce preşedintele clubului CHINDIA nu are aceeaşi culoare polititcă cu cei care deţin majoritatea în CJ DÂMBOVIŢA? Cum să numeşti şef, să-ţi cheltuiască banii tăi, pe un „adversar” (politic) iar apoi, acesta să refuze să-ţi justifice ce a făcut cu banii. Asta pentru că „politic” nu ai cum să-l sancţionezi, să-l tragi la răspundere în faţa BIROULUI POLITIC EXECUTIV al PSD (sau USL), el nefi-ind membru de partid. Să nu se fi ştiut asta de la început, că „politic” nu mai au nicio putere asupra sa? Aud zilnic tot felul de variante, de nume ce ar putea ocupa mult râvnita funcţie de preşedinte (omul cu ştampila).
Dar nici nu ştiu dacă postul este liber sau nu, că telenovela cu demisia este perimată. Nu asta mă interesează acum. Doresc să ştiu dacă nu este obligatoriu ca reprezentantul în AGA al CJ DÂMBOVIŢA să fie membru al PSD, dat fiind faptul că, conducerea CONSILIULUI JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA a fost şi este aleasă ca membrii PSD în funcţiile actuale.
Cum să numeşti un cetăţean care nu este membru de partid şi implicit cu funcţie în
cadrul CJ DÂMBOVIŢA şi
asupra căruia nu ai niciun drept de control, „de verificare”.
Oare între toţi CONSILIERII PSD sau membrii de partid cu renume în politică, cu activitate probată, nu se găseşte unul pe care AGA, sau
preşedintele, BIROUL EXECUTIV al PSD, să-l nominalizeze în funcţia de decizie a banului public? în cazul nostru, preşedinte la CHINDIA TÂRGOVIŞTE.
Este adevărat, funcţia presupune multă responsabilitate, cunoaşterea întocmai a legilor fotbalului şi o oarecare vechime în domeniu fără de care în fotbalul naţional nu ai ce căuta. Problema se pune şi în plan financiar. Mai întâi trebuie ca cineva să dea socoteală de miliardele de lei cheltuiţi. Abia după aceea, după un audit corect la club, să se ştie câţi bani s-au cheltuit, ca să ştii câţi trebuie pentru viitor şi, obligatoriu, obiectivul propus. Câţi bani s-au cheltuit nu ştim, ştim doar că obiectivul n-a fost realizat (promovarea sau retrogradarea).
Dacă sunt bani pentru plata datoriile şi pentru cele ce vor urma, trebuie trecut urgent la treabă, concret, precis cu nume şi prenume. Ne-am obişnuit cu tot felul de presupuşi oameni de afaceri gata să investească. Dar de ce nu o fac ACUM, este nevoie de „mărinimia” lor, nu peste o lună-două când va fi prea târziu (ca acum 9 ani?!).
Ştiu că sunt mari probleme în nordul judeţului după inundaţii, viscole, poduri şi drumuri rupte etc. Şi acestea sunt tot problemele CJ DÂMBO-VIŢA ce necesită urgentă intervenţie.
Este timpul să se pună piciorul în prag, avem bani şi pentru fotbal, dacă dă un om competent la conducere să terminăm odată cu telenovelele de ceva timp. E momentul ca PSD sau USL să-şi respecte promisiunile electorale în care peste 80% au crezut…

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>