Teatrul „Tony Bulandra”: Recunoşterea internaţională a valorii culturale

raninOraşul Târgovişte are nevoie de Teatrul „Tony Bulandra”, iar teatrul, ca manifestarea culturală, are nevoie de târgo-vişteni. Ca întotdeauna, această relaţie depinde de gradul de cultură al potenţialilor spectatori. Este cu atât mai mult de apreciat activitatea Teatrului „Tony Bulan-dra” cu cât acesta reuşeşte să se impună în plan cultural şi să menţină viu interesul pentru dramaturgia clasică sau contemporană, într-un oraş care, după 1 ianuarie 1990, a intrat în agonie, nemaitrăind cu adevărat, din punct de vedere economic, ci doar supravieţuind de la un an la altul şi, chiar dacă unii se vor supăra pentru afirmaţia pe care o voi face, de Târgovişte se mai aude prin România şi, fără exagerare, chiar prin Europa, tocmai datorită faptului că Teatrul „Tony Bulandra” există. Să spunem adevărului pe nume: datorită regizorului şi managerului McRanin, oraşul Târgovişte nu moare în prăfuitul anonimat provincial.
Performanţă şi prestigiu
De altfel, McRanin declara în vara acestui an: „Numărul de invitaţii la festivaluri internaţionale dovedeşte prestigiul şi notorietatea atinsă de teatrul nostru, care ne ambiţionează pentru viitor în spiritul artei performante închinată omului frumos şi inteligent. Astfel, am fost prezenţi cu spectacolul „Romeo şi Julieta – O iubire mai puternică decât moartea”, după William Shakespeare, scenariul şi regia: Irina Niculescu, la Festivalul Internaţional de Teatru Shakespeare desfăşurat la Gdansk (Polonia), în perioada 29 iulie – 7 august 2016. În urma reprezentaţiei, juriul ne-a nominalizat pentru competiţia finală. Acolo ne-am întâlnit cu remarcabile companii de teatru din Marea Britanie, Rusia, Italia, Israel, Franţa, Iran şi Polonia.
Participarea noastră la Festivalul din Gdansk s-a făcut cu sprijinul autorităţilor locale şi al Institutului Cultural Român şi a reprezentat a doua participare, pe anul acesta, la un Festival Shakespeare, prima fiind la Craiova, în primăvara anului curent”.
Dar, să vă prezentăm succint reuşitele, în plan cultural, ale Teatrului „Tony Bulandra”: după încheierea cu succes a stagiunii 2015-2016, în timpul căreia Teatrul Tony Bulandra a realizat 9 premiere, s-a bucurat de prezenţa a 10 spectacole invitate ale unor instituţii de teatru de prestigiu din ţară şi din străinătate, a găzduit expoziţii, concerte şi lansări de carte şi a organizat pentru a Vl-a oară BABEL F.A.S.T., teatrul târgoviştean este invitat să participe la începutul stagiunii 2016-2017 la nu mai puţin de 7 festivaluri internaţionale şi 3 întâlniri de interes strategic pentru colaborările cu parteneri străini.
Deci, în perioada 7-10 iulie, reprezentanţi ai Teatrul „Tony Bulandra” au avut un schimb de bune practici cu echipa organizatorică a festivalului polonez ULICA şi au vizionat spectacole care ar putea participa anul viitor la BABEL F.A.S.T. Trebuie menţionat faptul că teatrul de stradă polonez este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai bune de acest gen din lume, iar festivalulul ULICA adună timp de 4 zile cele mai importante companii de stradă din Polonia, precum şi câteva companii din străinătate, facilitând şi crearea de parteneriate şi colaborări între participanţi.
Următoarea întâlnire strategică pentru echipa Tea-tru-lui Tony Bulandra a avut loc între 24 şi 27 iulie, la Veneţia, unde au participat reprezentaţi ai fiecărui partener din cadrul proiectului finanţat prin Programul Europa Creativă, „Shakespeare in and beyond the Ghetto”. Discuţiile s-au concentrat asupra următorilor paşi pe care fiecare dintre cei şase parteneri îi va avea de realizat pentru a pune în aplicare proiectul care are ca scop adresarea unor probleme legate de coexistenţă, schimb şi conflict între diverse grupuri etnice şi religioase, printr-o producţie artistică dispersată unui public larg şi cât mai diversificat. Proiectul este condus de Universitatea Ca’Foscari din Veneţia şi are parteneri instituţii şi organizaţii din Italia, Marea Britanie, Germania şi România.
Conferinţa Mondială a Directorilor de Festival
La începutul lunii august, spectacolul „Romeo şi Julieta”, după William Shakespeare, în regia Irinei Niculescu, a cărui premieră a avut loc la sfârşitul stagiunii trecute, a fost invitat să participe la „Festivalul Shakespeare” din Polonia. Aflat la cea de-a XVII-a ediţie, acest festival este iniţiatorul ideii de realizare a Reţelei Internaţionale al Festivalurilor Shakespeare din Europa, aceasta fiind fondată la Gdansk, oraşul unde teatrul din Târgovişte a susţinut o reprezentaţie între 1 şi 3 august. Participarea va fi realizată cu sprijinul Institutului Cultural Român din Varşovia. Un alt spectacol după o piesă de Shakespeare, de data aceasta „Othello”, în regia lui Suren Shahverdyan va participa, între 1 şi 10 octombrie, la „Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului HighFest”, din Armenia, festival ce doreşte să aducă în Erevan producţii ale unor companii inovative care să prezinte o paletă vastă a diverselor şcoli de teatru din lume. De asemenea, în data de 10 octombrie, o altă montare a regizorului Suren Shahverdyan, „Hitler in Love”, a fost invitată să participe la „Festivalul Internaţional de Monodrame SOLO”, din Moscova, Rusia, creat în 2008, an din care a găzduit artişti de prestigiu, fiind considerat unul dintre cele mai importante festivaluri de teatru din Rusia şi din lume.
Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, care organizează „Întâlnirile Internaţionale de la Cluj”, a invitat teatrul târgo-viştean să prezinte spectacolul „3 ore după miezul nopţii…”, în regia lui Mihai Măniuţiu, scopul festivalul fiind crearea unei platforme de dialog între diverse personalităţi cultural, iniţierea unei reţele de comunicare între reprezentanţi de seamă ai teatrelor din lume, inclusiv realizarea de colaborări şi iniţiative culturale în spaţiul internaţional.
În datele de 18 şi 19 octombrie, artiştii târgovişteni vor onora invitaţia Teatrului „Nottara” – Bucureşti, la festivalul „Fest(in) pe Bulevard”, cu spectacolul „Othello”. Intenţia organizatorilor este de a implica mai multe instituţii de teatru, private şi de stat, din ţară şi din străinătate, pentru realizarea unui program internaţional de ţinută, cu teme de actualitate. De asemenea, pentru prima dată, artiştii târgovişteni vor fi invitaţi cu spectacolul „Othello”, în Algeria, în perioada 23 – 29 octombrie, la Festivalul Internaţional de Teatru din Adrar „Nights of Sahara”.
Ultima plecare a teatrului târgoviştean este la Seul, unde spectacolul „Furtuna”, de A.N. Ostrovski, în regia lui Dumitru Acriş, este invitat la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Experimental din Seul „Theatre Bomb Festival”, desfăşurat în perioada 17 – 27 noiembrie 2016. De asemenea, managerului Teatrului Tony Bulan-dra, regizorul Mc Ranin, a fost invitat să participe la Conferinţa Mondială a Directorilor de Festival, ce va avea loc în perioada 20 – 25 noiembrie, iar în 25 şi 31 noiembrie, artiştii din spectacolul „Furtuna” vor susţine 6 reprezentaţii, pe parcursul a patru zile. Să nu uităm că Teatrul „Tony Bulandra” va avea prima premieră a stagiunii, spectacolul „Trei Surori”, de A.P. Cehov, în regia lui Aleksandar Ivanovski, la Teatrul „Nottara” din Bucureşti, la începutul lunii noiembrie.
Toate aceste invitaţii la evenimente de importanţă internaţională, atestă succesul şi dezvoltarea artistică din ultimii ani a Teatrului „Tony Bulandra” ce devine un punct de reper în lumea teatrului, scoţând municipiul Târgovişte din anonimat şi plafonare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Fifi prudenţi in trafic!

Pe DN 1 A, în localitatea Crevedia, a avut loc un accident de circulaţie, în urma căruia o persoană a fost rănită. Din verificările efectuate a reieşit că un motociclist de 30 de ani, din Crevedia, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de […]