Taxa de formare, impusă în baschetul românesc

Mihai ROŞOIU

Aşa cum v-am informat, Consiliul Director al Federaţiei Române de Baschet a decis, cu unanimitate de voturi, în şedinţa din data de 22 octombrie 2018, procedura de plată a „Taxei de formare”.
Astfel, având în vedere creşterea fondului de jucători români juniori şi motivarea celor care investesc în descoperirea şi şlefuirea tinerilor baschetbalişti, transferurile în cadrul Campionatelor Naţionale între cluburile de juniori şi cluburile de seniori se vor face pe baza taxei de formare. Taxa de formare face referire la jucătorii români născuţi după data de 01.01.2000 şi se va aplica pentru transferurile efectuate începând din acest sezon.
Taxa de formare va fi platită anual, până la vârsta de 25 de ani a sportivului, de către clubul de seniori la care sportivul născut după data de 01.01.2000 este legitimat. Obligaţia plăţii taxei de formare se transmite între cluburile la care sportivul va fi legitimat până la împlinirea vârstei de 25 de ani.
Taxa de formare va fi plătită doar cluburilor care îndeplinesc criteriile de activitate în domeniul baschetului în conformitate cu prevederile Statutului FRB.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

5 medalii pentru înotători la "Cupa CSM Piteşti"

Înotătorii Clubului Sportiv Municipal Târgovişte au avut prestaţii apreciate la „CupaCSM Piteşti”, unde au cucerit 5 medalii. Trei dintre ele au fost obţinute de Bianca Şargu (argint 50 m fluture şi de două ori bronz la 50 m spate). Au mai urcat pe podium la Piteşti alte două sportive ale […]