TÂRGOVIŞTEANUL RADU PAPOE, ELIMINAT LA IAŞI

Mihai ROŞOIU

Cinci jucători de tenis români au intrat pe teren în prima zi a turneului de Calificare de la „Concord Iaşi Open” 2020, turneul ATP Challenger 100 disputat la Iaşi, pe terenurile Bazei Sportive Ciric, şi, din păcate, unul singur s-a calificat în turul următor.
Dragoş Mădăraş, cel care a ajuns în Calificări după ce a primit un Wild Card din partea organizatorilor pentru că a câştigat Turneul de Precalificare organizat la Iaşi, s-a impus în primul meci cu un categoric 6-2, 6-1, în faţa unui american, Hunter Reese.
În al doilea meci din calificări, cel care îl poate duce pe tabloul principal, Dragoş joacă, duminică, de la ora 11.00, împotriva argentinianului Tomas Martin Etchev-erry, locul 290 ATP.
În celelalte meciuri jucate sâmbătă, în care au fost implicaţi jucători români, sau înregistrat următoarele rezultate: Manuel Guinard (FRA) – Bogdan lonuţ Apostol 6-3, 6-3;
Matteo Martineau (FRA) – Radu Mihai Papoe 6-0, 6-3;
Felipe Meligeni Rodrigues Alves (BRA) -Matei Adrian Georgescu 6-0, 6-4; Maxime Hamou (FRA) – Alexandru Jecan 6-4, 4-6, 6-1.
„Concord laşi Open”, turneu de Categoria ATP Challenger 100, dotat cu premii totale în valoare 88.520 de euro, se bucură de susţinerea Primăriei Municipiului laşi şi apreciază interesul manifestat de companii private din România: Concord Service Center, Nera Computers, Certus Software, Coriolan Aur Smarald, Albrau Prod, Complex Hotelier Unirea, Texdata si Lenovo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

SORANA CÎRSTEA, ÎN COBORÂRE!

Patricia Ţig a urcat de pe locul 88 pe locul 58, cel mai bun din carieră, cu 1.105 puncte, după ce a câştigat, duminică, primul ei trofeu din carieră, la turneul de la Istanbul, de categorie WTA International.Finalista Egenie Bouchard din Canada a urcat de pe locul 272, pe locul […]