Published On: mie, aug. 23rd, 2017

Târgovişteancă, victimă a înşelăciunilor

nichiduta.ro

Poliţiştii de la Poliţia Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi de o femeie de 77 de ani, din localitate, cu privire la faptul că a fost înşelată.
Din cercetări a reieşit că partea vătămată ar fi fost abordată pe stradă de o femeie care i-ar fi oferit mai multe bijuterii ce păreau a fi din metal preţios, solicitându-i să se roage pentru sănătatea unui membru al familiei sale.
De asemenea, bănuita i-ar fi solicitat persoanei vătămate să pună bijuteriile personale într-un material textil şi să îl deschidă după o perioadă de timp. Ulterior, femeia a realizat că a fost înşelată. În cauză, poliţiştii desfăşoară activităţi pentru identificarea principalei bănuite şi recuperării prejudiciului.
Fiţi prudenţi atât în eventuale situaţii premergătoare săvârşirii unor astfel de fapte, cât şi atunci când sunteţi contactaţi telefonic pentru a fi înştiinţaţi de producerea unor evenimente în care ar fi implicate rude apropiate;
Nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat etc.), decât după ce solicitaţi prezentarea actului de identitate şi a legitimaţiei de serviciu;
Nu oferiţi date personale despre dumneavoastră, rude sau vecini apropiaţi, dacă sunteţi abordaţi direct sau telefonic de persoane necunoscute, sub pretextul unor presupuse câştiguri sau de către indivizi care susţin că sunt reprezentanţi ai unor companii de telefonie, cablu sau bănci;
În cazul în care sunteţi contactaţi de persoane care pretind a fi o rudă apropiată sau susţin că sună din partea acesteia şi susţin că au urgent nevoie de bani pentru a rezolva problemele create de un accident rutier, în care ar fi fost implicată, nu daţi curs solicitării, în ciuda impulsului imediat cauzat de reacţia emoţională;
Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier, cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare sau luaţi legătura chiar cu persoana în cauză, pentru a vă asigura că nu este vorba despre o înşelăciune;
Dacă sunteţi contactat de către cineva care vă apelează în numele unei rude apropiate, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi poliţia la numărul de urgenţă 112, pentru a va acorda sprijin, şi nu mergeţi la aceste întâlniri decât însoţiţi de reprezentanţii poliţiei!
În cazul în care vă confruntaţi cu asemenea situaţii, adresaţi-vă de urgenţă celei mai apropiate unităţi de poliţie sau apelaţi numărul unic de urgenţă 112!!!

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro