Published On: lun, Dec 2nd, 2013

Târgoviştea e din nou în top CSM Târgovişte – CSM Oradea 93 – 56 (28-17, 16-13, 28-18, 21-8)

csmOradea nu mai e ce a fost. Şi asta în sensul bun pentru că ciuca bătăilor din sezonul trecut s-a transformat într-o formaţie civilizată, în sensul că nici nu s-a încheiat bine turul de campiona şi ardelencele au reuşit deja să adune două victorii.
Târgoviştea nu mai e cea-a fost. Şi asta nu neapărat în sensul bun, pentru că din echipa care învingea tot în campionatul intern s-a transformat într-o grupare care nu mai domină ca altădată Liga Naţională, dovadă că până acum elevele lui Dan Fleşeriu au pierdut câteva jocuri.
Pornind de la aceste descrieri, meciul direct dintre Târgovişte şi Oradea nu putea să fie decât atractiv şi mult mai echilibrat decât în sezoanele anterioare. Şi dacă ne uităm că diferenţa înregistrată sâmbătă în Polivalentă este evidentă creşterea oaspetelor şi sensibilul regres al super-campioanei dâmboviţene.
Victoria pe care CSM Târgovişte a obţinut-o a fost însă foarte importantă pentru că, după acest succes, elevele lui Dan Fleşeriu au reuşit să urce în imediata apropiere a campioanei ICIM Arad, după ce reuşise să-şi câştige o postură onorantă în top 3 săptămâna trecută după triumful de la Braşov (81 – 47). Ce-i drept dâmboviţencele au un meci mai mult decât Alba lulia, cea mai activă formaţie pe piaţa transferurilor şi grupare cotată cu o şansă bună la câştigarea campionatului. Sala Sporturilor din Târgovişte. Spectatori: 200.
Au arbitrat: Costin Bogdănescu şi Alexandra Dincă.
Comisar FRB: Tiberiu Rist
CSM Târgovişte: B. Jones (13p), S. Kirberg (8p), S. Hutlassa (18p), J. Smith (15p), A. Stoenescu (4p) – P. Green (4p), C. Uşurelu (2p), L. Stănciulică, P. Poole (11p), L. Sanford (18p). Antrenor: Dan Fleşeriu.
CSM Oradea: I. Gavra (11p), S.
Ashford (15p), C. Badi, L. Price (14p),
C. Johnson (13p) – I. Ivanciuc, E. Anei, A. Adams (3p). Antrenor: Adriana Niculescu.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>