Published On: lun, Mar 27th, 2017

Târgoviştea a marcat „Ora Pământului”

Sâmbăta trecută, 25 martie 2017, la ora 20.30, toată omenirea a sărbătorit, în mod simbolic „Ora Pământului” (Earth Hour), un eveniment organizat în scopul conştientizării globale asupra impactului negativ asupra mediului înconjurător, cauzat de consumul excesiv de resurse energetice.
Aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani, Primăria Municipiului Târgovişte s-a alăturat acestui demers şi a oprit iluminatul pu_blic, în intervalul orar 20.30 – 21.30.
„Ora Pământului se sărbătoreşte în România din anul 2009, iar la nivel internaţional din anul 2007, când WWF Australia a organizat prima ediţie a acestui eveniment. Se întâmpla pe 31 martie 2007, la Sydney, când două milioane de case şi sedii de companii australiene au stins luminile timp de o oră. De la an la an numărul ţărilor participante a crescut, ajungând în 2016 la nu mai puţin de 178” – se precizează într-un comunicat transmis de primarul Cristian Stan.
Municipiul Târgovişte se numără printre oraşele participante la Ora Pământului din anul 2009, când pentru prima dată iluminatul public stradal a fost stins timp de o oră, pentru a marca acest eveniment.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>