Târgoviște: Start pentru înscrieri în programul “Hai la Olimpiadă!“

În perioada 13 septembrie – 11 octombrie, copiii pasionați de studiul matematicii, fizicii și informaticii se pot înscrie în cele 54 de centre din 26 de localități. Programul “Hai la Olimpiadă!” continuă și în anul școlar 2021-2022 prin susținerea a 54 de centre de pregătire pentru performanță organizate pentru copiii din sistemul public de învățământ care vor să se pregătească la un nivel competitiv la matematică, fizică și informatică.
Astfel, în perioada 13 septembrie – 11 octombrie, copiii pasionați de studiul uneia dintre cele trei materii se pot înscrie într-unul dintre centrele organizate în 26 de localități.
În anul școlar 2020-2021, în ciuda restricțiilor impuse de pandemie, peste 5.000 de copii au continuat să studieze în centrele de pregătire pentru performanță, sub îndrumarea a 341 de profesori de elită. Împreună cu toți acești profesori speciali, este susținută pregătirea unor noi generații, copii ce vor deveni la rândul lor profesori, formatori de opinie, profesioniști.
Pe lângă susținerea celor 54 de centre, programul “Hai la Olimpiadă!” include și sprijinirea pregătirii și participării elevilor români la Olimpiadele Internaționale de fizică, matematică și informatică. Doar în ultimul an școlar, participanții din România au câștigat patru medalii de aur la Olimpiada Asiatică de Fizică, unde au participat opt elevi din România, trei medalii de argint, două de bronz și o mențiune la Olimpiada Internațională de Matematică.
„Am ales să particip la programul „Hai la Olimpiadă!”, deoarece mereu am dorit să excelez în matematică, să merg la cât mai multe olimpiade și concursuri. Încă de când sunt mică, filosofi matematicieni celebri, precum

Thales și Pitagora, m-au inspirat să încerc să dezleg tainele acestei discipline. Recomand acest program elevilor interesați de performanță, pentru că profesori dedicați matematicii ne ajută să descoperim variate modalități de rezolvare a problemelor.” (Veiss Tiana, matematică, Piatra Neamț).
Din cauza măsurilor impuse pentru prevenirea pandemiei, în anul școlar 2020-2021 concursurile școlare oficiale au fost anulate, fiind organizate doar cele pornite din inițiativa unor grupuri de profesori pasionați cărora programul “Hai la Olimpiadă!” le-a fost partener. Susținerea acestor concursuri a avut un rol esențial în menținerea interesului pentru studiu și competiții al copiilor interesați în a face performanță.
Cursurile de pregătire sunt gratuite și se vor ține fizic sau on-line, în conformitate cu normele impuse pentru fiecare localitate. Detalii despre cum se derulează programul, unde se află cele 54 de centre de pregătire, care este modalitatea de înscriere sunt accesibile pe site-ul programului https://hailaolimpiada.ro/. Pentru înscrieri, poate fi accesat direct formularul la următorul link: https://hailaolimpia-da.ro/inscrieri/
Programul „Hai la Olimpiadă!” a fost lansat în 2012 de Fundația eMAG cu intenția de a oferi sprijin tuturor celor care doresc să facă performanță în educație, copii și profesori deopotrivă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Peste 3800 persoane angajate în Dâmbovița prin Programul Național de Ocupare a Forței de Muncă

În primele 7 luni ale anului 2021, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, în Dâmbovița au fost încadrate în muncă 3833 persoane, dintre care 1709 femei.Din totalul persoanelor ocupate, 1483 au peste 45 de ani, 1000 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de […]