Târgovişte. SĂPTĂMÂNA VIITOARE S-AR PUTEA SEMNA ORDINUL DE ÎNCEPERE A LUCRĂRILOR ÎN MICRORAIONUL VI

blocuriDupă cum se ştie, Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a Târgoviştei – PID – are două componente – A, respectiv B. Deocamdată, s-a semnat contractul şi se lucrează la PID B, fiind deschise şase fronturi de lucru. Pentru cealaltă componentă, au existat contestaţii. Este pentru a doua oară când acest proiect ajunge pe masa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
City managerul Târgoviştei, Gabriel Cioacă, a precizat, referitor la stadiul în care se află PID A: „PID zona B este în progres. Aşteptăm, săptămâna viitoare, şi un rezultat de la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, referitor la soluţia pentru PID zona A. Este a doua oară când municipalitatea a desemnat un câştigător. Sperăm că săptămâna viitoare se va rezolva. Vom primi decizia, apoi vom putea semna contractul cu ordinul de începere şi pentru Microraionul VI al municipiului Târgovişte. în ceea ce priveşte demararea lucrărilor, dacă se va semna săptămâna viitoare, vom avea o discuţie cu câştigătorul. Depinde şi de posibilitatea lui de a începe lucrările, dar şi de vremea de afară”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Aproape 160 de locuri de muncă disponibile pentru dâmboviţeni

În baza de date a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa sunt înregistraţi în această perioadă 26 de agenţi economici, care oferă 159 locuri de muncă pentru cei care încă sunt în căutarea unui job. Astfel, absolvenţii de studii superioare au de ales între administrator; inginer autovehicule rutiere; […]