Târgoviște: Încă un lot de 12 unități a întregit flota de autobuze noi Mercedes Citaro Hybrid destinate transportului public urban

La Târgoviște au sosit și cele 12 autobuze Mercedes Citaro Hybrid achiziționate în etapa a doua de înnoire a parcului de autovehicule pentru transportul public urban, ajungându-se astfel la un total de 40 de unități. Cu acest prilej, primarul municipiului, Cristian Stan, a punctat faptul că foarte puține orașe dispun de asemenea vehicule pentru transportul călătorilor și a venit cu precizări privind implementarea proiectului european de mobilitate urbană:
„Fără teamă de a greși, cred că avem unul dintre cele mai moderne sisteme de transport public local din România. Nu știu ce alte unități admin-istrativ-teritoriale se mai pot lăuda, în sensul bun al cuvântului, cu asemenea mijloace moderne de transport în comun. Mai precizez că aceasta reprezintă numai o etapă de parcurs, pentru că proiectul de modernizare a transportului public local continuă cu lucrările de la noua autobază și noua stație de capăt, de pe Calea lalomiței. De asemenea vor mai fi construite încă două stații de capăt la periferie, vom avea și sistemul de ticketing. Există și reabilitarea coridoarelor de transport și vor fi modernizate toate stațiile de traseu, valoarea proiectului fiind de aproximativ 163 de milioane de lei.”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Estimări sumbre: Se poate ajunge la 20.000 de cazuri confirmate pe zi în vârful valului IV al pandemiei!

Cu un premier preocupat în ultimele luni numai de supraviețuirea politică și multe instituții ale statului care mai funcționează doar din inerție, criza sanitară se amplifică pe zi ce trece, iar ministrul interimar al Sănătății a venit cu vești dintre cele mai rele.A declarat Attila Cseke că, România se va […]