Târgovişte. AJUTOARE IGIENICO-SANITARE PENTRU PREVENIREA ŞI EVITAREA HEPATITEI ÎN ZONA ROMLUX

romluxIeri, primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, a susţinut, împreună cu directorul adjunct al direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Municipiului Târgovişte, Marcela lordache, o conferinţă de presă ce a avut ca temă serviciile sociale imediate pe care primăria le oferă unor categorii defavorizate de cetăţeni. Primarul Târgoviştei a precizat, încă de la debutul discuţiei, că este vorba despre un proiect de hotărâre ce va fi astăzi supus aprobării plenului Consiliului Local Municipal. „Este vorba despre aprobarea unei sume de 47.800 de lei, necesară pentru a se achiziţiona produse igienico-sanitare ce urmează să fie distribuite unui număr de 100 de familii defavorizate din zona Romlux.
La sfârşitul lunii iulie, în zona Romlux, Direcţia de Sănătate Publică a identificat un focar de hepatită A. Cu forţele unite, atât ale Primăriei Târgovişte prin Direcţia de Asistenţă Socială, cât şi ale Direcţiei de Sănătate Publică, reprezentată de directorul Sorin Stoica, cu care în ultima perioadă am avut o colaborare foarte bună, am făcut un plan de măsuri prin care am reuşit să stopăm undeva până la 90-95% acest focar de hepatită A. Nu este suficient doar să stopezi, ci să-ţi iei toate măsurile că nu mai existe alte potenţiale focare de infecţie şi alte situaţii în care să fie nevoie a se lua măsuri.
Putem să facem viaţa acelor oameni mai bună, dacă vrem să le facem educaţie şi, mai mult, să le dăm o mână de ajutor”, a declarat Gabriel Boriga.
În urma cartagrafierii realizate la data de 30 octombrie, de către Compartimentul de Asistenţă Medicală Comunitară din cadrul Serviciului de Asistenţă Socială Târgovişte, în colaborare cu DSP Dâmboviţa, s-a constatat creşterea numărului de persoane cu hepatită virală tip A, cu preponderenţă la copii, cel mai mic fiind în vârstă de 7 luni. Au fost realizate anchete sociale şi s-a constat că 100 de familii au nevoie de produse pentru igiena personală şi a locuinţei, în vederea prevenirii şi evitarea răspândirii virusului. Având în vedere apariţia şi persistenţa focarului de hepatită virală tip A, urmare a igienei precare a comunităţii din cartierul Romlux, se impune remedierea deficienţelor igienico-sanitare, prin distribuirea de pachete cu produse de curăţenie şi îngrijire personală, pentru o perioadă de două luni. Distribuţia va fi făcută de către Direcţia de Asistenţă Socială, prin Serviciul de Asistenţă Socială şi Direcţia de cabinete şcolare, cu condiţia ca familiile să prezinte dovada de la medicul de familie că s-au prezentat şi vaccinat împotriva virusului hepatic tip A. Populaţia de acolo refuza şi să se vaccineze. Pe lângă faptul că li se va acorda ajutor transpus în hrană, produse de curăţenie, vitamine, vor fi şi vaccinaţi, pentru că aceste ajutoare vor fi date doar în centrele medicale şcolare, aflate în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială, astfel încât copiii vor trebui să vină personal, însoţiţi de părinţi, şi vor fi şi vaccinaţi împotriva virusului hepatic.
Ajutoarele vor fi acordate timp de două luni, astfel încât să se creeze un anumit grad de creştere a confortului în aceste familii.
„Este doar un prin pas, prin colaborarea pe care o avem în acest moment cu DSP. Sper ca, în următoarele luni, să găsim şi alte proiecte comune pe care să le punem, cu sprijinul Consiliului Local, în slujba Târgoviştei, a târ-goviştenilor şi mai ales în slujba acelor categorii de oameni care chiar au nevoie de sprijinul nostru. Sper ca în Consiliul Local să se aprobe acest proiect. Am înţeles că în comisiile de specialitate punctul a fost îmbrăţişat, cerându-se chiar o eventuală continuare. Sper să nu găsim, pe piaţă, la vânzare produsele pe care noi le oferim”, a mai precizat primarul Târgoviştei.
Marcela lordache, directorul adjunct al Direcţiei de Asistenţă, a completat: „Sper ca acest proiect să se deruleze în bune condiţii. Avem doi mediatori sanitari şi un asistent medical care sunt în permanenţă în cadrul comunităţilor. La început, îi vom supraveghea puţin, pentru a ne asigura de buna desfăşurare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

În următoarele două săptămâni vremea se răceşte

Încă ne gândim (unii dintre noi) dacă să planificăm concediul acum sau să mai aşteptăm măcar să prindem prima zăpadă din această perioadă. „Temperaturile maxime vor scădea uşor şi treptat, de la medii de aproximativ 16 grade în prima zi spre 9…10 grade în data de 15 noiembrie, după care […]