Published On: joi, ian. 18th, 2018

Ţăranul şi samuraiul

nichiduta.ro

Vizita în România a premierului Japoniei, Shinzo Abe, a fost afectată de criza politică de la Bucureşti, comentează postul Euronews, notând că liderul japonez nu s-a putut întâlni cu premierul român, dat fiind că acesta din urmă a demisionat. „Premierul Japoniei a călătorit 8.700 de kilometri pentru a efectua o vizită istorică în România, dar a descoperit că omologul său român nu mai era în funcţie pentru al întâmpina. Shinzo Abe este primul şef de guvern din Japonia care efectuează o vizită la Bucureşti. Dar momentul este nefericit: vizita intervine după ce premierul României, Mihai Tudose, şi-a dat demisia luni seară deoarece a pierdut susţinerea propriului partid”, observă Euronews într-un material intitulat: „Este cineva? Vizita lui Shinzo Abe în România intervine în cel mai prost moment”. De fapt, a pierdut susţinerea propriului partid, după ce a pierdut mai întâi susţinerea şefului său, onorabilul Liviu Dragnea.
„Demisia a afectat programul lui Shinzo Abe, care vizitează România în cadrul unui turneu în ţări est-europene. Shinzo Abe a anulat vizita la Guvern, dar au avut loc întrevederi la nivel inferior între oficiali români şi delegaţia din Japonia”, notează Euronews, menţionând că Shinzo Abe a fost primit de preşedintele Klaus lohannis. În afară de România, Shinzo Abe a efectuat vizite în Estonia, Letonia, Lituania, Bulgaria şi Serbia.
Incidentul, hai să-i spunem incident, a fost provocat indirect de Ministrul de Interne căruia nu i s-a permis să demisioneze, iat din culise, a fost generat de Liviu Dragnea care nu mai avea nevoie de Vizita în România a premierului Japoniei, Shinzo Abe, a fost afectată de criza politică de la Bucureşti, comentează postul Euronews, notând că liderul japonez nu s-a putut întâlni cu premierul român, dat fiind că acesta din urmă a demisionat. „Premierul Japoniei a călătorit 8.700 de kilometri pentru a efectua o vizită istorică în România, dar a descoperit că omologul său român nu mai era în funcţie pentru al întâmpina. Shinzo Abe este primul şef de guvern din Japonia care efectuează o vizită la Bucureşti. Dar momentul este nefericit: vizita intervine după ce premierul României, Mihai Tudose, şi-a dat demisia luni seară deoarece a pierdut susţinerea propriului partid”, observă Euronews într-un material intitulat: „Este cineva? Vizita lui Shinzo Abe în România intervine în cel mai prost moment”. De fapt, a pierdut susţinerea propriului partid, după ce a pierdut mai întâi susţinerea şefului său, onorabilul Liviu Dragnea.
„Demisia a afectat programul lui Shinzo Abe, care vizitează România în cadrul unui turneu în ţări est-europene. Shinzo Abe a anulat vizita la Guvern, dar au avut loc întrevederi la nivel inferior între oficiali români şi delegaţia din Japonia”, notează Euronews, menţionând că Shinzo Abe a fost primit de preşedintele Klaus lohannis. În afară de România, Shinzo Abe a efectuat vizite în Estonia, Letonia, Lituania, Bulgaria şi Serbia.
Incidentul, hai să-i spunem incident, a fost provocat indirect de Ministrul de Interne căruia nu i s-a permis să demisioneze, iat din culise, a fost generat de Liviu Dragnea care nu mai avea nevoie de

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro