Published On: mie, mai 22nd, 2019

Tânăr, bănuit de furtul unor bani, reţinut de poliţiştii de la Târgovişte

nichiduta.ro

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au reţinut pentru 24 de ore, un tânăr, de 26 de ani, din Perşinari, bănuit de comiterea infracţiunii de furt calificat. Cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte cu propunere de arestare preventivă. Tânărul este bănuit că, în noaptea de 5 spre 6 aprilie a.c., ar fi pătruns în incinta unei societăţi comerciale din Târgovişte şi ar fi sustras 400 de lei. Întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de supraveghere din magazin. Chiar dacă tânărul ar fi încercat să se mascheze, poliţiştii au reuşit să-l identifice.
Pentru a preveni furturile din societăţile comerciale, poliţia dâmboviţeană le recomandă agenţilor economici o serie de măsuri de protecţie:
Stabiliţi o strategie de siguranţă a magazinului pentru prevenirea furturilor în conformitate cu prevederile Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi asiguraţi-vă că tot personalul o cunoaşte şi o respectă.
Instruiţi-vă periodic angajaţii, recomandaţi-le să acorde atenţie sporită persoanelor suspecte-potenţiali infractori. In general, aceştia au un comportament specific, privesc mai degrabă în jurul spaţiului comercial şi la persoanele din magazin şi mai puţin la anumite produse. Pe cei mai mulţi dintre infractori, o abordare de genul „pot să vă ajut cu ceva?” sau „vă pot ajuta să găsiţi ceea ce căutaţi?” îi va determina să-şi abandoneze planurile.
Cele mai eficiente strategii de prevenire sunt cele care combină dispozitivele tehnice de siguranţă cu vigilenţa angajaţilor. Eficacitatea camerelor de supraveghere cu circuit închis este sporită de o bună iluminare, de folosirea unor oglinzi amplasate pentru vizualizarea „unghiurilor moarte” din spaţiul comercial, precum şi de un persoanal bine instruit.
Este recomandat să vă dotaţi magazinul cu un sistem de alarmă şi să apelaţi la serviciile unei societăţi specializate de pază şi intervenţie rapidă.
Amplasaţi în special în locurile cu risc ridicat plăcuţe cu mesaje de avertizare prin care se informează publicul cu privire la existenţa unui sistem de monitorizare şi supraveghere.
Prezentaţi produsele în vitrine sau tejghele din sticlă, bine fixate, astfel încât să nu poată fi deplasate sau dislocate.
Protejaţi bunurile de mare valoare, oferite spre comercializare, cu senzori racordaţi la sistemul de alarmă.
După terminarea programului, lăsaţi casa de marcat deschisă şi în mod vizibil lipsită de bani pentru a descuraja orice infractor aflat în căutare de bani lichizi.
Depuneţi zilnic la instituţiile bancare sumele acumulate; alternaţi traseele şi programul de deplasare, fiind indicat să fiţi însoţit de o persoană de încredere; Se recomandă ca pentru transportul sumelor mari să se apeleze la serviciile unor firme specializate.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro