Supraveghere video pe liniile de ITP

Odată cu noile prevederi privind siguranţa în traficul rutier, au intrat în vigoare mai multe măsuri şi în ceea ce priveşte verificarea tehnică a autovehiculelor. Astfel, activităţile de inspecţie tehnică periodică (ITP) vor trebui să fie înregistrate prin intermediul unui sistem video. Termenul iniţial ar fi trebuit să fie 1 ianuarie 2017, dar autorităţile au decis să îl amâne cu mai bine de un an, pentru a da posibilitatea tuturor firmelor din domeniu să se conformeze noilor cerinţe. Sistemul de supraveghere video necesar trebuie să conţină minimum două camere de supraveghere şi un înregistrator digital DVR (Digital Video Recorder) care să permită înregistrarea la rezoluţii înalte. Practic trebuie înregistrată activitatea efectuată pe linia de ITP şi înregistrarea trebuie păstrată şi pusă la dispoziţia Registrului Auto Român (RAR).
Autovehiculele vor trece de inspecţie doar dacă au, în cel mai rău caz, defecte mici. Mai exact, „în cazul în care la inspecţia tehnică periodică se constată doar deficienţe minore, se consideră că inspecţia a fost trecută, iar vehiculul nu mai este supus din nou inspecţiei”. Deficienţele sunt împărţite în trei categorii: minore, majore şi periculoase, cele minore având efect nesemnificativ asupra siguranţei vehiculului. Pentru maşinile noi, primul ITP se face la 3 ani de la înmatriculare, pentru maşinile cu o vechime de peste 12 ani, ITP-ul se face anual, iar pentru restul, ca şi acum, la doi ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Gabriel Grozavu a declarat că nu va candida pentru funcţia de preşedinte al PNL Dâmboviţa

Preşedintele interimar al PNL Dâmboviţa, Gabriel Grozavu, n-a vrut, în ruptul capului, să ofere vreun amănunt cu privire la divergenţele care au fost la originea demisiei fostului preşedinte ales democratic, mulţumindu-se cu un răspuns extrem de evaziv: „Din păcate sau din fericire, cred că am să vă dezamăgesc, a spus […]