Sunt şi eu lepros!

Preot StefanescuPreot loan ŞTEFĂNESCU
M-a întrebat cineva, cu ani în urmă, ce pildă sau ce eveniment real din Sfânta Evanghelie îmi place mai mult. Pentru că nu mă gândisem niciodată la aşa ceva, îmi amintesc, nu am putut răspunde pe loc. Întrebarea m-a urmărit însă, multă vreme, până ce, prin repetate lecturi din Sf. Evanghelie, mi-am dat mie însumi un răspuns. Răspunsul este: vindecarea celor zece leproşi.
Desigur, sunt multe locuri în Sfânta Evanghelie pe care le găsesc emoţionante sau pline de conţinut duhovnicesc, dar eu m-am oprit la această pildă, care mi se potriveşte mai mult mie.
În primul rând, sunt şi eu lepros, din cauza multelor mele păcate. Într-un fel sau altul, direct sau indirect, cu gândul, cu cuvântul sau cu lucrul, dar cu ştiinţă şi cu voie liberă, nu este păcat pe care să nu-l fi făcut şi mi s-ar cuveni să fiu lepădat şi eu ca un lepros.
În al doilea rând, ca şi cei zece leproşi, fără pocăinţă, fără să cad în genunchi, fără insistenţă, nu fac decât să-i cer cu îndrăzneală: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”
În al treilea rând, pentru că simt cum singur nu sunt în stare să fac ceva pentru a întoarce mila lui Dumnezeu spre mine, dar nădăjduiesc că, împreună cu alţii, păcătoşi, poate, ca şi mine, voi primi mila lui Dumnezeu alături de ei, pentru rugăciunile mai vrednice ale vreunuia dintre ei care se roagă şi pentru mine într-o rugăciune colectivă, ca şi a celor zece leproşi: „lisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi!”. Este nădejdea cu care intru de fiecare dată în biserică pentru a sluji la Sfântul Altar.
În al patrulea rând, ca şi cei zece leproşi, m-am bucurat din plin de mila lui Dumnezeu, Care, pentru rugăciunile făcute de alţii pentru mine, şi-a plecat El urechea şi la nevrednicele mele rugăciuni şi m-a cercetat, m-a ajutat ori de câte ori am avut nevoie. Chiar dacă nu a făcut pe loc o minune cu mine – cum nu a făcut nici cu cei zece leproşi -m-a trimis şi pe mine către Biserică, aşa cum şi pe ei, încă nevindecaţi, i-a trimis la preoţi. Şi de multe ori n-am ajuns acolo unde El m-a trimis; n-am ascultat de glasul Lui întotdeauna, şi-mi pare rău!
În al cincilea rând, mă număr şi eu, de multe ori, între cei nerecunoscători despre care Mântuitorul a zis: „Au nu zece s-au curăţat? Dar cei nouă unde sunt?” Nu numai că am risipit cu neatenţia mea darurile cu care m-a copleşit Dumnezeu în marea Lui milostivire faţă de mine, nu numai că m-am lăsat furat de ele, de către vrăjmaşul diavol, nu numai că l-am lăsat pe acest vrăjmaş al omului să murdărească darurile ce le-am primit de la Dumnezeu, dar cel mai adesea am uitat să-i mulţumesc după cuviinţă pentru tot ce a făcut cu mine în viaţa aceasta.
În al şaselea rând, după atâtea faceri de bine, aş vrea să mă ridic din căderea mea şi să urmez şi eu pilda celui care, văzându-se vindecat, s-a întors şi i-a mulţumit cu glas mare în faţa a tot poporul. Aş vrea să-mi petrec tot restul vieţii căzut cu faţa la pământ la picioarele Lui, într-o neîncetată mulţumire. Aşa s-ar cuveni!
Dar acela care a făcut-o „era samarinean” – ne spune Sf. Evanghelie. lar eu sunt mult mai rău decât acela! Samarinenii, descendenţi ai evreilor din Samaria, după amestecarea cu neamuri străine, s-au lepădat de cărţile sfinte, respectând doar pentateuhul lui Moise. Dar eu L-am vândut cu totul pe Hristos, pentru dulceaţa aparentă şi înşelătoare a păcatului.
lată de ce îmi place atât de mult această pildă evanghelică!
Căderea oamenilor are însă simptome aşa de generale, încât mă tem că şi tu, cel care citeşti (şi alţii ca noi), ai nevoie de folosul dat nouă de Biserică, prin aducerea în atenţie a acestei pilde.
Să cerem, dar, lui Dumnezeu harul care ne va întări în credinţă şi ne va da înţelepciunea de a urma şi noi pilda samarineanului tămăduit de lepră, ca să auzim şi noi cuvintele pe care Mântuitorul i le-a spus: „Scoală-te şi du-te; credinţa te-a mântuit”.
Leproşii nu i-au spus nici că sunt bolnavi; nici nu s-au învinovăţit şi nici nu şi-au justificat păcatele; nici nu au încercat să-l înduplece cu suferinţa lor; nici nu au făgăduit ceva în schimb; nici nu i-au sugerat ce să facă – aşa cum facem noi – ci i-au lăsat libertatea Lui, să facă cu ei ce va voi El, cerându-i doar mila Sa: „fie-Ţi milă de noi!”
Aşa trebuie să facem şi noi! Dumnezeu ştie starea noastră, ştie ce avem nevoie să ne facă. Este suficient ca mila Lui să fie peste noi şi El ne va face tot binele de care avem nevoie, căci ştie, vrea şi poate. De aceea Sfinţii Părinţi spun că cea mai completă şi suficientă rugăciune este: „Doamne, miluieşte”. A ne lăsa în mila lui Dumnezeu înseamnă a ne lăsa în mâna Lui. Învăţătura Bisericii ni-L arată pe Dumnezeu având, la figurat, evident, două mâini: una este dreptatea şi alta, milostivirea. El asta face cu noi, dreptate şi milă. „Pe cei drepţi iubeşti, iar pe cei păcătoşi miluieşti” – se spune într-o rugăciune. Numai Dumnezeu ştie însă cum ne trece dintr-o mână în alta, adică dintr-o stare în alta!
A cere doar mila Lui înseamnă a nu ne număra singuri cu drepţii, a ne mărturisi păcătoşi, dar şi a ne lăsa în mâna milostivirii Sale, adică în voia Lui. În toate trebuie să-L avem ca pildă pe Mântuitorul: „Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă” – a spus El în rugăciunea către Tatăl, înaintea patimilor Sale.
Un tânăr crescut ateu se antrena pentru o săritură artistică la olimpiadă. Singura influenţă religioasă din viaţa lui a fost de la un prieten creştin. Sportivul nu prea era atent la sfaturile creştineşti ale prietenului său, deşi le asculta destul de des. Într-o noapte, s-a dus la piscina universităţii de care aparţinea. Luminile erau stinse, dar cum cerul era senin şi luna strălucea, sportivul a hotărât să se antreneze. S-a suit pe cea mai înaltă trambulină, s-a aşezat cu spatele la piscină pe marginea rampei şi a întins mâinile să sară. Când a făcut asta, şi-a văzut umbra pe perete. Umbra lui avea exact forma unei cruci. În loc să sară, a îngenuncheat şi, în final, l-a rugat pe Dumnezeu să intre în viaţa lui. În timp ce el se ruga, cineva a aprins lumina. Atunci a văzut că piscina era goală, o goliseră îngrijitorii pentru reparaţii… A înţeles atunci sfaturile prietenului.
Ai grijă şi tu… să nu sari într-o piscină goală!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Mafia internaţională a pariurilor

Până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, nu se practica blatul în fotbal. Acest obicei de-a truca jocul în teren a devenit obişnuinţă la scară mondială după 1970. Obiceiul are dublă motivaţie: economică, în cazul meciurilor de fotbal din ligile naţionale, de orgoliu naţional, în cazul meciurilor internaţionale. Putem […]