Suferinţa ne apropie de Dumnezeu

Preot StefanescuPreot loan ŞTEFĂNESCU
Boala, suferinţa, necazurile se întâlnesc la fiecare pas. Nu există om care să le poată evita. Însă apare întrebarea: pentru ce se întâmplă? Răspunsul complet îl vom primi, probabil, doar după ce vom muri: dar acum ştim că fiecare încercare a vieţii este doar un mijloc ca să lumineze înaintea oamenilor atotputernicia harului dumnezeiesc salvator. Se întâmplă, pentru ca noi să vedem „slava lui Dumnezeu”. Aşadar, ar trebui ca oamenii să se laude cu necazurile şi suferinţele lor, îngăduite de Dumnezeu, ca fiind nişte probleme ceva mai grele, pentru „olimpicii lui Hristos” spre a-i ridica mai sus, spre a-i face „câştigătorii împărăţiei lui Dumnezeu.”
De aceea, e nevoie de răbdare în toate încercările vieţii. Mântuitorul Hristos nu-şi pierde niciodată răbdarea, niciodată nu înceta să iubească, să binecuvânteze, să facă bine tuturor, totdeauna era gata să-şi reverse darurile dragostei Sale, cu toate că vedea şi ştia că oamenii, în împietrirea inimii lor, le respingeau şi nu le primeau.
Ucenicii chiar, adesea nu-L înţelegeau şi îl supărau prin necredinţa lor, prin laşitatea lor, prin nestatornicia lor, însă El nu se supăra niciodată. De câtă răbdare era nevoie ca să fie zilnic în mijlocul mulţimii cuprinse de necazuri, nefericire şi boli, cerându-i vindecare şi ajutor! Însă El se dedică necontenit cu blândeţe mulţimilor, jertfindu-Şi puterile în slujba omenirii căzute şi cuprinse de suferinţe.
Chiar şi când a fost faţă în faţă cu duşmanii Săi, s-a dovedit un exemplu minunat de smerenie! De când există lumea, nimeni nu s-a manifestat cu atâta smerenie! La vorbele grele, ameninţările şi învinuirile grosolane, El a răspuns cu dragoste, cu rugăciune pentru vrăjmaşii Săi. Drept răspuns la răutatea omenească El Şi-a dat viaţa!
În toate împrejurările vieţii Sale pământeşte Mântuitorul Hristos ne-a dat exemplu de răbdare dumnezeiască. Să învăţăm şi noi să suportăm dar, cu răbdare, nereuşita în muncă, fără să deznădăjduim; să aşteptăm timpul favorabil pentru acţiune, ferindu-ne ca nu cumva prin grabă să aducem pagubă în loc de folos, ţinând cont că fructul rupt, necopt, înainte de vreme, nu are gustul cuvenit.
Ce poate să alunge de la întristarea şi necazurile? Ce ne poate încuraja să mergem mai departe? Nimic altceva decât mulţumirea conştientă, adusă lui Dumnezeu pentru toate: şi pentru cele ce ne fac să plângem, şi pentru cele ce ne fac să ne bucurăm.
La picioarele Crucii, orice suferinţă îşi scimbă înfăţişarea, se luminează, parcă se transfigurează potrivit cu credinţa noastră. În Cruce sunt concentrate toate suferinţele şi în ea îşi găsesc explicaţia şi sensul. Suferinţa noastră îşi pierde amărăciunea la gândul că ea ne apropie de Hristos şi în acest fel într-un anume mod ne asemănăm cu El.
În clipa celor mai arzătoare dureri, a deznădejdii celei mai întunecate, putem fi mângâiaţi doar de un lucru, şi anume, că: suferinţele nu L-au ocolit nici pe Hristos Însuşi. El a luat crucea noastră asupra Sa mai înainte de noi. Şi prin această cruce ne cheamă la Sine!
Ne înfricoşează viitorul? Să ne îndreptăm spre Dumnezeu, Care la ştie şi le vede pe toate. El nu ne va lăsa niciodată. El va fi şi acolo unde suntem pândiţi de pericole.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Semnele vremurilor nu sunt bune

Preot loan ŞTEFĂNESCU La începuturile preoţiei mele, într-o seară, am ajuns aproape de casa unde urma să fac o sfeştanie. Pe drum trecea un om înalt şi mare, un om de care îmi era teamă, fiind aproape în întuneric, un om pe care nu-l mai văzusem până atunci. M-am arătat […]