STS sprijină IMM-urile afectate de pandemia COVID-19 prin intermediul sistemului informatic integrat dezvoltat în cadrul proiectului IMM RECOVER

Sistemul informatic de gestionare a schemei de ajutor de stat prin care IMM-urile afectate de pandemia de COVID-19 pot primi sprijin financiar este dezvoltat, găzduit şi administrat din punct de vedere tehnic de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).
Sistemul SII-IMM-COVID este operaţion-alizat de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA) şi Agenţiile Regionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului (AIMMAIPE) în cadrul proiectului IMM RECOVER co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020.
Specialiştii STS au dezvoltat sistemul informatic la nivel de infrastructură fizică, virtuală şi software, prin intermediul unor tehnologii moderne, de tip cloud-native, cu un înalt nivel de performanţă, care asigură o reducere substanţială a timpului de răspuns de-a lungul proceselor de înscriere, selecţie, contractare, autorizare cheltuieli, plată şi monitorizare a proiectelor depuse de IMM-uri, printr-o interacţiune de calitate a administratorului operaţional (MEEMA), exclusiv on-line, cu un număr de cel puţin 120.000 de utilizatori.
Sistemul informatic integrat este realizat astfel încât să respecte regulile privind accesul la datele cu caracter personal, în conformitate cu prevederile GDPR (Regulamentul (UE) 2016/679). Confidenţialitatea datelor este asigurată prin mecanisme, măsuri şi proceduri de securitate utilizate şi validate de STS în proiecte ce au fost implementate de-a lungul timpului.
STS este administratorul tehnic al sistemului informatic de gestionare a schemei de ajutor de stat şi administrează infrastructura de bază hardware şi software pentru proiectarea, dezvoltarea, testarea, punerea în funcţiune, operarea, respectiv găzduirea, mentenanţa preventivă şi corectivă, administrarea tehnică şi operaţională a acestuia, pe baza cerinţelor operaţionale furnizate de MEEMA. Specialiştii STS au realizat, de asemenea, o analiză tehnică de performanţă şi de securitate în vederea optimizării aplicaţiilor şi eliminării eventualelor vulnerabilităţi.
Până în acest moment, STS a dezvoltat şi a lansat în producţie următoarele componente software din SII-IMM-COVID:
o modulul de înscriere a potenţialilor beneficiari pentru a-şi verifica firma şi pentru a introduce toate datele de identificare;
o modulul de depunere a documentelor în format electronic pentru Măsura 1 -microgranturi de 2.000 Euro;
o modulul de depunere a documentelor în format electronic pentru Măsura 2 – gran-turi de capital de lucru de 2.000-150.000 Euro.
Platforma informatică dezvoltată de STS pentru gestionarea schemelor de finanţare este disponibilă pentru aplicanţi, pe portalul web https://granturi.imm.gov.ro.
Sistemul informatic SII-IMM-COVID vine în sprijinul gestionării procesului de acordare a sprijinului financiar pentru beneficiarii eligibili, în conformitate cu cele trei scheme de finanţare prevăzute în OUG nr. 130/2020, având scopul de a susţine continuarea activităţii IMM-urilor în următoarea perioadă, luând în considerare riscurile de recesiune economică.
Acest proiect a fost depus în cadrul Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea IMM-urilor ca reacţie la pandemia COVID-19, Prioritatea de investiţii 3d – Sprijinirea capacităţii IMM-urilor de a creşte pe pieţele regionale, naţionale şi internaţionale şi de a se angaja în procesele de inovare Obiectiv Specific OS 3.1. – Consolidarea poziţiei pe piaţă a IMM-urilor afectate de pandemia COVID-19, Acţiunea 3.1.1. Sprijin pentru IMM-uri în vederea depăşirii crizei economice generate de pandemia COVID-19 şi co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020. Valoarea totală a proiectului este de 4.339.776.824,77 lei, cu o valoare a cofinaţării din partea Uniunii Europene de 3.751.034.368,32 lei. Data de începere a proiectului este 07.10.2020, având dată de finalizare 31.12.2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Târgovişte: Continuă lucrările la şoseaua de centură

Vremea bună a permis continuarea lucrărilor şi pe şantierul de reabilitare şi modernizare a centurii rutiere a Municipiului Târgovişte! Cele mai importante intervenţii din această perioadă au fost pentru lărgirea pe patru benzi a Bulevardului Eroilor, porţiunea dintre podul de la Teiş şi pasajul de la Aninoasa. La podul de […]