Structura Semestrului II şi calendarul examenelor naţionale

Odată cu redeschiderea şcolilor pe 8 februarie, ministerul de resort a dat publicităţii şi calendarul desfăşurării examenelor naţionale pentru absolvenţii de gimnaziu şi liceu. Astfel, într-o primă etapă, în localităţile care se încadrează în „scenariul verde”, toate şcolile se redeschid fizic, în localităţile care se încadrează în „scenariul galben” vor merge la şcoală elevii din ciclul primar şi cei din clasele terminale, precum şi copiii de grădiniţă. Dacă localitatea intră în scenariul roşu, continuă pentru un timp să meargă fizic la cursuri copiii de grădiniţă şi de ciclu primar, dar ceilalţi nu mai merg la şcoală.
Structura anului şcolar în semestrul al doilea:
Semestrul al Il-lea are 17 săptămâni de cursuri dispuse în perioada 8 februarie 2021 – 18 iunie 2021, astfel:

  • Cursuri – luni, 8 februarie 2021
  • joi, 1 aprilie 2021
  • Vacanţă – vineri, 2 aprilie 2021
  • duminică, 11 aprilie 2021
  • Cursuri – luni, 12 aprilie 2021 -joi, 29 aprilie 2021
  • Vacanţă – vineri, 30 aprilie 2021 – duminică, 9 mai 2021
  • Cursuri – luni, 10 mai 2021 -vineri, 18 iunie 2021
    Pentru clasa a VIII-a -cursurile se termină în 11 iunie, iar pentru clasa a XII-a cursurile se termină în 4 iunie.
    CALENDARUL de desfăşurare a Evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VlII-a, în anul şcolar 2020-2021:
  • 7 – 11 iunie 2021 – Înscrierea la evaluarea naţională
  • 22 iunie 2021 – Limba şi literatura română, probă scrisă
  • 24 iunie 2021 – Matematică, probă scrisă
  • 25 iunie 2021 – Limba şi literatura maternă, probă scrisă
  • 29 iunie 2021 (până la ora 14:00) – Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor
  • 29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 -ora 12:00) – Depunerea contestaţiilor
  • 30 iunie – 4 iulie 2021 -Soluţionarea contestaţiilor
  • 4 iulie 2021 – Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor
    CALENDARUL examenului de Bacalaureat 2021: Sesiunea iunie – iulie 2021
  • 31 mai – 4 iunie 2021 -Înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen
  • 4 iunie 2021 – Încheierea cursurilor pentru clasa a Xll-a/a XIII-a
  • 14-16 iunie 2021 – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română -proba A
  • 16-17 iunie 2021 – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 18-23 iunie 2021 – Evaluarea competenţelor digitale – proba D
  • 23-25 iunie 2021 – Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională
  • proba C
  • 28 iunie 2021 – Limba şi literatura română – proba E.a) -proba scrisă
  • 29 iunie 2021 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) -proba scrisă
  • 30 iunie 2021 – Proba la alegere a profilului şi specializării
  • proba E.d) – proba scrisă
  • 1 iulie 2021 – Limba şi literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 5 iulie 2021 – Afişarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00) şi depunerea contestaţiilor în intervalul orar 12.00 -18.00
  • 9 iulie 2021 – Afişarea rezultatelor finale
    Sesiunea august – septembrie
    2021
  • 19 – 26 iulie 2021 – Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe
  • 16 august 2021 – Limba şi literatura română – proba E.a) -proba scrisă
  • 17 august 2021 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) -proba scrisă
  • 18 august 2021 – Proba la alegere a profilului şi specializării
  • proba E.d) – proba scrisă
  • 19 august 2021 – Limba şi literatura maternă – proba E.b) -proba scrisă
  • 23-24 august 2021 – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 25 august 2021 – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
    -26-27 august 2021 -Evaluarea competenţelor digitale
  • proba D
  • 30 – 31 august 2021 -Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
  • 31 august 2021 – Afişarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12.00 –
    18.00)
  • 1- 3 septembrie 2021 -Rezolvarea contestaţiilor
  • 3 septembrie 2021 – Afişarea rezultatelor finale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

"Sănătatea reproducerii -tu decizi ce este mai bine pentru tine!"

În luna februarie, Ministerul Sănătăţii, prin Programul Naţional de Evaluare şi Promovare a Sănătăţii finanţează şi organizează campania „Sănătatea reproducerii – tu decizi ce este mai bine pentru tine!”, campanie care aduce în atenţia publică problematica sănătăţii reproducerii pentru adolescenţi şi femeile gravide şi are ca obiectiv creşterea nivelului de […]