STOP incendiilor de vegetaţie! 127 de incendii de vegetaţie, în ultimele şapte zile, la nivelul judeţului Dâmboviţa

Unii cetăţeni şi-au făcut un obicei de a îşi igieniza terenurile şi grădinile, prin arderea resturilor vegetale, a vegetaţiei uscate şi a miriştii, fără a respecta prevederile legale care reglementează modul cum se efectuează aceste arderi. Nu contează faptul că afară este vânt şi flăcările se propagă cu viteză foarte mare la vecinătăţi, punând în pericol gospodăriile din apropiere sau că suprafaţa incendiată se află în apropierea pădurii, existând riscul extinderii incendiului la fondul forestier. Pur şi simplu, aceste persoane dau foc şi pleacă, fără a mai supraveghea arderea sau a se gândi la consecinţe.
Având în vedere creşterea alarmantă a numărului de incendii de vegetaţie din ultima perioadă (127 incendii de vegetaţie numai în ultima săptămână), Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa face apel către cetăţenii dâmboviţeni să înceteze a mai da foc vegetaţiei uscate, miriştilor şi resturilor vegetale, mai ales că traversăm o perioadă secetoasă, iar legislaţia în vigoare stipulează foarte clar că: „În perioadele de caniculă şi secetă prelungită arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă”.
Trebuie înţeles faptul că aceste incendii de vegetaţie reprezintă un pericol pentru viaţă, bunuri şi mediu, fiind o ameninţare pentru siguranţa cetăţenilor şi a gospodăriilor acestora, afectând de multe ori şi traficul rutier, prin reducerea vizibilităţii din cauza fumului care inundă căile rutiere, situaţii care pot genera adevărate tragedii, iar pentru stingerea acestora se consumă o cantitate mare de carburanţi, necesitând implicarea unui număr mare de resurse umane şi materiale.
lnspecţia de prevenire va efectua controale în teren pentru identificarea şi sancţionarea persoanelor care nu respectă prevederile legale privind arderea miriştilor, resturilor vegetale şi a vegetaţiei uscate, valoarea sancţiunii fiind cuprinsă între 1000-2500 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Acţiuni pentru siguranţa comunităţii dâmboviţene

167 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au continuat acţiunile pentru prevenirea faptelor antisociale şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră. Poliţiştii au intervenit la 58 de evenimente, dintre care 43 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, au constatat 33 infracţiuni şi au […]