Staţiunea Pucioasa va face parte din Master Planul de Turism

Ministrul Turismului i-a dat asigurări edilului Constantin Ana că staţiunea Pucioasa va fi prinsă în Master Planul de Turism. Ministerul Turismului a iniţiat un Master Plan pentru investiţii în domeniu, care va fi legiferat până la 1 iulie 2017: „Am avut o discuţie cu ministrul Turismului şi ne-a asigurat că în baza solicitărilor pe care le-am trimis prin intermediul Consiliului Judeţean, staţiunea Pucioasa va fi prinsă în Master Planul de Turism ce va fi definitivat până în luna iulie a anului curent şi trebuie să pregătim nişte investiţii serioase ca să avem un motiv pentru a se veni cu adevărat la Pucioasa. Este o întrebare pe care eu mi-o pun şi care mămacinp de când mi-am început mandatul, şi anume ce ar căuta un turist la Pucioasa?! Nu am un răspuns pe care să-l dau astăzi, dar sper să-l am în doi-trei ani. „, a declarat primarul Constantin Ana.
Edilul Constantin Ana a mers şi cu propuneri clare de investiţii privind oraşul pucioasa în domeniul turismului:
„Dacă Pucioasa va fi cuprinsă în Master Planul de Turism în primul rând vom putea realiza nişte obiective prin care să devenim atractivi. Propunerea pe care i-am făcut-o domnului ministru este să facem o bază de agrement, un centru spa, cu o piscină indoor-outdoor, cu toate dotările necesare pentru cei care vor să vină nu numai la tratament, ci şi la o relaxare de două- trei zile pentru că pentru moment cred că targetul oraşului Pucioasa trebuie să fie acela de a deveni atractivă pentru turismul de weekend. Asta este opinia mea. Vrem să facem aceste investiţii in fonduri guvernamentale, pentru că prin fonduri europene avem Axa 7 numai că aceasta ne crează o mică mare problemă, orice investiţie generatoare de venit îţi impune o cotă de cofinanţare până la 50% şi atunci la o investiţie de 5 milioane de euro nu ştiu de unde aş putea să scot eu 2,5 milioane de euro, plus TVA-ul aferent, plus alte cheltuieli neeligibile ce apar pe parcurs. Vă daţi seama că ar trebui să pregătim 150 de miliarde pentru un proiect de amploare, ceea ce este imposibil”, a mai spus primarul Constantin Ana.
Turismul trebuie să fie o ramură prioritară, românii trebuie să redescopere România. Multe obiective turistice nu sunt puse în valoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

FNSA critică proiectul Legii salarizării unitare

Printr-un comunicat de presă semnat de preşedintele Valeriu Suciu, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie exprimă „revolta faţă de încercarea clasei politice de a feudaliza administraţia publică din România, prin crearea unei categorii de vasali ai aleşilor locali, care din momentul intrării în vigoare a proiectului de lege, în forma […]