Start-Up Nation 2018, ultimul pas înainte de depunerea proiectelor

Cu întârziere faţă de programul iniţial, a fost publicată forma actualizată a documentelor procedurale necesare înscrierii online în programul Start-Up Nation, ediţia 2018-2019. Aceste documente includ modelul planului de afaceri şi declaraţiile de eligibilitate şi pot fi consultate pe site-ul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.
Alocaţia Financiară Nerambursabilă, de maximum 200.000 lei/beneficiar, poate reprezenta 100% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societăţile neplătitoare) aferente proiectului. Înscrierea în program, solicitarea acordului de principiu pentru finanţare şi completarea planului de afaceri în vederea obţinerii finanţării se fac on-line. Calcularea punctajului planului de afaceri se face în timp real şi transparent conform grilei de evaluare. Punctajul minim pentru a fi acceptat de principiu în vederea verificării administrative şi a eligibilităţii este de 50 de puncte din maximum 100 de puncte posibile.
Aplicaţia va rămâne deschisă timp de 30 de zile. Pot beneficia de prevederile Programului Start-Up Nation 2018 societăţile înfiinţate după data de 30 ianuarie 2017, care activează în domeniul producţiei, industriilor creative, serviciilor şi comerţului. Pentru a participa la program, societăţile trebuie să creeze cel puţin un loc de muncă cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată şi să menţină locul de muncă ocupat cel puţin doi ani după finalizarea implementării proiectului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

SĂRBĂTOREA SF. IERARH NICOLAE LA MĂNĂSTIREA DEALU DE LÂNGĂ TÂRGOVIŞTE

Cu ocazia sărbătorii Sf. Ierarh Nicolae, hramul istoric al bisericii Mănăstirii Dealu de lângă Târgovişte, cea mai mare necropolă voievodală munteană, Înalt-preasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon a săvârşit slujba Sfintei Liturghii înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Momentul liturgic a adunat numeroşi credincioşi din istorica Cetate de […]